Olimpia a sunat adunarea


DSC_0361Luni, 19 ianuarie, loturile de seniori și de juniori republicani ai Olimpiei Rm. Sărat s-au reunit la Stadionul „OLIMPIA” din localitate în vederea pregătirilor pentru partea a doua a sezonului 2014-2015. Cu începere de la ora 11:00, au început antrenamentul seniorii și republicanii B, în timp ce, două ore mai târziu, a fost rândul republicanilor A pregătiți de către domnul Viorel Bodan.

Sub comanda principalului Marius Tîrîlă, a secundului Sorin Bodoc și a lui Ionuț Popa, la acest prim antrenament din 2015 jucătorii râmniceni au efectuat un antrenament ușor, aceștia urmând a se reacomoda la efort, iar în zilele următoare vor avea parte și de un joc de pregătire.

În ceea ce privește lotul de jucători, dacă în dreptul plecărilor nu avem nimic deosebit de remarcat, toți cei care au dus greul în turul acestui sezon răspunzând prezent și la primul antrenament pe 2015, staff-ul tehnic împreună cu conducerea clubului pregătesc o campanie de achiziții prin care se vrea întărirea lotului și crearea de concurență pe toate posturile deoarece se dorește îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse, iar la finalul acestui sezon să ne putem bucura împreună cu toată suflarea fotbalistică râmniceană de revenirea echipei acolo unde merită și acolo unde îi este locul … după cum bine știm toți, suporterii afirmând în nenumărate rânduri că doresc să vină la stadion și să vadă echipa jucând într-un nivel superior și împotriva unor formații puternice aceasta fiind și una din dorințele jucătorilor, aceea de a juca împotriva unor adversari puternici și la un nivel superior care să ofere un fotbal mult mai plăcut și să bucure suporterii care au fost mereu alături de echipă și i-au susținut necondiționat. Jucătorii care vor veni se dorește a fi „jucători de valoare, de caracter, jucători care să joace pentru echipă, pentru râmniceni și care să-și dorească performanță atât pentru ei cât și pentru acest club” – Marius Tîrîlă.

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO DE LA ANTRENAMENT, CLICK AICI

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s