Olimpia se va deplasa mâine în orașul lui Bacovia pentru partida cu SC Bacău


     Seria I a Ligii a III-a a ajuns la episodul cu numărul 24 al acestui sezon. Meciurile acestei runde se vor desfășura pe parcursul a două zile, vineri și sâmbătă.

     Olimpia Rm. Sărat va avea parte de o nouă deplasare, a doua la rând, după cea din etapa precedentă de la Valea Mărului. De această dată, râmnicenii se vor deplasa la Bacău pentru confruntarea cu fosta formație de ligă secundă SC Bacău.

     Chiar dacă moldovenii ocupă ultima poziție în clasament, aceștia formează o echipă redutabilă, mai ales pe teren propriu, punctele pierdute de ei nu au fost pierdute pe teren ci pe la comisii datorită unor datorii ale băcăuanilor către foști jucători.

     Partida este programată a începe de la orele 17:00 pe Stadionul „Letea” și va fi condusă de o brigadă exclusiv din Iași formată din domnii Lungu Valentin, Cornea Tudor și Vițelaru Cosmin. Observatori vor fi Renta Simona (Galaţi) și Borcan Ionuț (Ploieşti).

Suporterii râmniceni iși pot susține favoriții prin intermediul paginii oficiale a clubului (Olimpia Râmnicu Sărat Supporter) unde vor putea urmări, live, evoluția scorului.

Iată programul complet al etapei:

Vineri, 21 aprilie:

 

Aerostar Bacău   –         Atletico Vaslui

 

Sâmbătă, 22 aprilie

 

Sport Club Bacău   –         Olimpia Rm. Sărat
Sporting Lieşti   –        Ştiinţa Miroslava
Olimpic Cetate Râșnov   –        CSM Paşcani
Sportul Chiscani   –        AFC Hărman
Metalosport Galaţi   –        Csikszereda Miercurea Ciuc
Avântul Valea Mărului   –        AFC Odorheiu Secuiesc
CSM Roman   –        STĂ

 

Iulian Grigoraș
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s