Sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice la Rm. Sărat


     Sfârșitul acestei săptămâni va aduce pentru iubitorii sportului cu balonul rotund și nu numai mai multe evenimente ce se vor desfășura pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă la Râmnicu Sărat.

     Totul va începe vineri de la orele 15:00 pe Stadionul Municipal „OLIMPIA „atunci când echipa locală de liga a III-a, CSM Rm. Sărat, va da piept în derby-ul județului cu Metalul Buzău.

     Imediat după această partidă, râmnicenii sunt invitați la Sala Municipală, lângă Primăria Rm. Sărat, pentru a putea urmări o partidă demonstrativă unde vor evolua nume grele ale fotbalului cărora li se vor alătura și Miodrag Belodedici , actualmente director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal care s-a remarcat ca fotbalist la Steaua București, între 1983 și 1989, și la Steaua Roșie Belgrad, între 1989-1992. A câștigat 2 Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București, dar și Jean Vlădoiu, fotbalist ce a acumulat 324 de meciuri în Liga 1 și a înscris 130 de goluri, a câștigat Campionatul României de trei ori: în 1993, 1996 și 2001, de fiecare dată cu Steaua, a câștigat Cupa României de două ori, în 1992 și 1996, tot cu Steaua, a fost golgheterul Ligii 1 în 1996 și a evoluat pentru naționala de fotbal a României în 28 de meciuri, marcând două goluri.

CARAVANA „Performanța are viitor” – Râmnicu Sărat găzduiește sâmbătă ultimul trial al anului

     A treia preselecție a sezonului 2017 – 2018 al proiectului „Performanța are viitor” va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, ora 09:00, pe Stadionul Victoria (Armata) din Râmnicu Sărat, județul Buzău.

     „Performanța are viitor”, caravana de scouting dezvoltată de Federația Română de Fotbal și Gillette, o marcă din portofoliul P&G, va ajunge sâmbătă în Râmnicu Sărat, județul Buzău.

     Tinerii fotbaliști cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani sunt așteptați de echipa FRF începând cu ora 09:00 pe Stadionul Victoria (Armata). Scouterii coordonați de Ion Geolgău, Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu vor selecta la finalul preselecției doi noi membri ai echipei Performanța are Viitor, sezonul 2017 – 2018.

”Primele două preselecții ale sezonului, organizate în Constanța și Putna, s-au dovedit a fi de succes, cu peste 800 de participanți și patru jucători foarte talentați selectați. Mergem la Râmnicu Sărat cu încredere și ne așteptăm să vedem același nivel de entuziasm și talent la tinerii din județul Buzău”, a declarat pentru site-ul FRF Miodrag Belodedici, Ambasador Performanța are Viitor.

     Caravana s-a oprit în acest sezon la Constanța (20 august) și Putna (1 octombrie) și va continua în primăvara anului viitor cu alte trei preselecții. Datele și localitățile vor fi anunțate de Gillette și Federația Română de Fotbal în luna ianuarie a anului viitor.

     Cei mai buni 11 jucători selectați se vor alătura echipei care în luna mai va merge la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia pentru un stagiu de pregătire și la Barcelona, pentru un antrenament la faimoasa bază Ciutat Esportiva Joan Gamper a FC Barcelona. Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci de-al FC Barcelona din tribunele stadionului Nou Camp.

     Pentru a putea fi înscriși în selecție, participanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Vârstă între 10 și 14 ani, împlinită până la data de 31 iulie 2017;
• Să fie însoțiți de tutore sau părinte, acesta urmând să își dea acordul pentru participare, pe baza căruia se face înscrierea;

     „Performanța are viitor” se desfășoară sub umbrela programului FRF – “Împreună suntem fotbal” – și are loc în perioada august 2017 – mai 2018.

     În primul sezon al proiectului, Gillette și Federația Română de Fotbal au organizat preselecții la Moldova Nouă (județul Caraș-Severin), Bascov (județul Argeș), Jucu (județul Cluj) și Pădureni (județul Vaslui).

     Așadar, râmnicenii sunt invitați să se delecteze cu fotbal, să-și susțină echipa favorită așa cum numai eă știu, să urmărească la lucru o parte dins istoria fotbalului românesc dar și o mare parte, sperăm noi, din viitorul fotbalului românesc.

 

Iulian Grigoraș
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s