Etapa 26

Olimpia Rm. Sărat – STĂ

Reclame

Olimpia, cu Marius Vișan în teren, a terminat en-fanfare un sezon excelent

   DSC_0162Olimpia disputa pe 28 august 2015, în fața propriilor suporteri, prima partidă din sezonul 2015-2016 al Ligii a III-a din postura de echipă proaspăt promovată împotriva celor de la Petrotub Roman. Căpitanul Roman avea să aducă victoria râmnicenilor prin golul marcat după 30 de minute de la start. Această partidă avea să anunțe un an competițional perfect pentru elevii lui Marius Tîrîlă, Sorin Bodoc și Ionuț Popa. Victoria din debutul sezonului avea să anunțe, în primul rând, un parcurs excelent din toate punctele de vedere dintre care reamintim practicarea unui fotbal plăcut ochiului, promovarea de juniori din pepiniera proprie și readucerea la stadion în număr cât mai mare râmnicenilor, oameni pătimași, avizi după  fotbalul-spectacol.

   Sâmbătă, la capătul celălalt, înainte de disputarea ultimei partide din acest sezon, am avut bucuria de a vedea în tribune râmniceni încrezători, cu zâmbetul pe buze, râmniceni care au intrat pe poarta stadionului având chipurile radiind și cu „aplauzele pregătite”. Adversar erau gălățenii de la Sporting Liești, o echipă bine așezată în teren, arțăgoasă și cu jucători care pot face diferența într-o partidă.

   Și la această partidă, ca și la celelalte, râmnicenii au evoluat cu 6 juniori în primul 11, 5 născuți 1998 și unul 1997. Jucătorii Olimpiei au intrat pe dreptunghiul verde în această partidă cu gândul de a-și păstra invincibilitatea pe teren propriu, cu gândul de a da golgeterul Ligii a III-a, pe Marius Vișan, după ce, în ceea ce privește Seria I, lucrurile erau clare, Vișan fiind clar golgeter dar și cu gândul de a mulțumi prin joc și prin rezultat râmnicenilor care le-au fot întotdeauna aproape.

   Oaspeții au pus oarecare probleme în joc doar în primele minute atunci când au avut și cele mai clare ocazii însă goalkeeper-ul Jalbă Denis a fost la post de fiecare dată având 2 intervenții excelente. Olimpia își arată ușor-ușor superioritatea și pune stăpânire pe joc, iar atacantul Vișan se regăsește mereu în gura porții adverse,iar până la pauză acesta penetrând de 2 ori poarta lui Vicol în minutele 34, respectiv 45.

   Dorința echipei, a spectatorilor care l-au încurajat pe durata întregii partide, dar și a lui Vișan de a aduce la Rm. Sărat și golgeterul eșalonului al treilea s-a văzut și în debutul mitanului secund când, la 1 minut de la reluare, a reușit tripla. Oaspeții reușesc, la 3-0, să înscrie golul de onoare prin atacantul Bârlădeanu însă scorul final avea să-l stabilească același Marius Vișan în minutul 51.

   Așadar, ultimul fluier al centralului Mihai Gică face ca tabela să se oprească la scorul de 4-1 și Olimpia încheie en-fanfare un sezon excelent devenind vicecampioana seriei I, la 8 puncte de ocupanta ultimei trepte a podiumului, fără niciun punct pierdut pe teren propriu, 13 victorii din tot atâtea meciuri, și având trecut în dreptul său și titlul de golgeter prin Vișan în urma celor 22 de reușite ale sale în acest sezon. Totodată, trebuie să remarcăm și prestația brigăzii de arbitri mai ales că, pentru centralul Mihai Gică și pentru asistentul 1, Patrichi Ștefan, acest meci a însemnat ultima partidă, aceștia „agățând fluierul în cui”.

   Atât staff-ul tehnic cât și jucătorii, țin să le mulțumească râmnicenilor pentru susținerea, încurajările și prezența în număr mare la st adion pe întreg parcursul sezonului și sunt mândri că Rm. Sărat înseamnă și își pune amprenta din ce în ce mai mult pe harta fotbalului românesc.

OLIMPIA RM. SĂRAT 4-1 SPORTING LIEȘTI

OLIMPIA RM. SĂRAT: Jalbă – Ghițulescu, Tîrîlă, Ceaușel, Tuca (Drăghici 53) – Bodoc (C), Cîrjan – Chivu, Tudor, Bălan (Toader 76) – Vișan (Burghelea 89)

SPORTING LIEȘTI: Vicol – Filimon, Preda, Sandu, Munteanu – Iancu, Lovin, Crihană, Popov – Borșan (Anghel 66), Bârlădeanu

Marcatori: M. Vișan (34, 45, 47, 51) / G. Bârlădeanu (49)

Stadion: OLIMPIA Rm. Sărat – 500 spectatori

Arbitri: Mihai Gică, Patrichi Ștefan, Condurache Adrian

Observatori: Pop Ion Gabriel Flaviu, Cârlig Petrea

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

ARTICOL & FOTO: Iulian Grigoraș

Olimpia Rm. Sărat – Sporting Liești: pentru suporteri, pentru RM. SĂRAT !!!

   afisLiga a III-a își desfășoară în acest sfârșit de săptămână ultimul act al acestui sezon. Olimpia Rm. Sărat va primi, de la ora 18:00, vizita gălățenilor de la Sporting Liești.

   Pentru noua vicecampioană a Seriei I, partida de mâine va fi una cu o însemnătate specială, va fi partida unei familii, a unui oraș întreg: RÂMNICU SĂRAT. Elevii lui Marius Tîrîlă, Sorin Bodoc și Ionuț Popa vor să le mulțumească, prin același fotbal frumos, eficient și printr-un nou rezultat pe măsură, suporterilor. Împreună am readus Rm. Sărat pe harta fotbalului românesc, împreună suntem vicecampioni, împreună am reușit 12 victorii din 12 meciuri pe teren propriu … MULȚUMIM RÂMNICU SĂRAT!!!

   „Deși avem probleme de efectiv datorită accidentărilor, la acest meci avem 3 motive sau obiective de îndeplinit: cele 3 puncte deoarece suntem vicecampioana și avem numai victorii acasă, să bucurăm și, totodată, să le mulțumim suporterilor printr-un joc pe măsură pentru că ne-au fost aproape și ne-au susținut în acest sezon, și nu numai, dar și să încercăm să-l scoatem pe Marius Vișan golgeterul Ligii a III-a … are nevoie de 3 goluri. PENTRU RÂMNICU SĂRAT !!! Doamne ajută!” – Marius Tîrîlă

   Așadar, mâine de la 18:00 Rm. Sărat este în sărbătoare, o sărbătoare fotbalistică a noastră, a râmnicenilor.

   Partida Olimpia Rm. Sărat – Sporting Liești va fi condusă de o brigadă alcătuită din domnii Mihai Gică (Focșani), la centru, iar la cele două tușe de Patrichi Ștefan (Iași), respectiv Condurache Adrian (Pașcani). Obervatori vor fi domnii Pop Ion Gabriel Flaviu (Bacău) și Carlig Petrea (Tulcea).

ARTICOL & FOTO: Iulian Grigoraș

Olimpia se deplasează la Boboc în runda 26

DSC_0045Etapa cu numărul 26 a Ligii a IV-a Buzău a programat pentru Olimpia Rm. Sărat o deplasare la ocupanta poziției a 12-a în clasament, Victoria Boboc.

Liderul clasamentului nu are decât un singur gând în ceea ce privește această deplasare, o victorie ce se dorește să vină pe fondul unui joc bun așa cum ne-a obișnuit în acest sezon și, de ce nu, o repetiție pentru etapa următoare când râmnicenii vor juca pe terenul celor de la Voința Lanuri și, totodată, o repetiție pentru dubla manșă a barajului ce duce în eșalonul superior.

Victoria Boboc vine după o victorie obținută în partida cu Steaua Săhăteni de pe teren propriu și un egal smuls la Gherăseni în timp ce elevii pregătiți de principalul Marius Tîrîlă și secunzii Sorin Bodoc și Ionuț Popa vin după două victorii obținute cu același scor, 12-0, cu Viitorul Vernești și Steaua Săhăteni.

Partida Victoria Boboc – Olimpia Rm. Sărat se va disputa duminică, 17 mai, cu începere de la orele 13:00.