CSM Rm. Sărat, deplasare în fieful fostei echipe a lui „Pinalti”

La sfârșitul acestei săptămâni, eșalonul terț al fotbalului românesc își va rula episodul cu numărul 7.

În Seria I, acolo unde este repartizată și formația noastră, CSM, etapa va începe de vineri cu două partide în timp ce restul de 6 meciuri se vor disputa sâmbătă, toate cu începere de la orele 15:00, oră la care se vor disputa toate meciurile lunii octombrie.

După ce a câștigat fără drept de apel în runda precedentă în fața formației CSM Roman, elevii lui Marius Tîrîlă vor avea parte sâmbătă de o deplasare pe terenul unei foste prim divizionare, Ceahlăul Piatra Neamț.

Cele două formații sunt despărțite de numai 3 puncte în clasament, nemțenii situându-se pe locul 9 în timp ce râmnicenii au urcat pe 11.

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

Vineri:

AFC Botoşani 2  –       Ştiinţa Miroslava
CSM Roman  –       KSE Târgu Secuiesc

Sâmbătă:

Ceahlăul Piatra Neamţ  –       CSM Râmnicu Sărat
SCM Gloria Buzău  –       Sănătatea Darabani
Bucovina Rădăuţi  –       CSM Paşcani
Şomuz Fălticeni  –       Oţelul Galaţi
CSM Focşani  –       Sporting Lieşti
Foresta Suceava  –       Metalul Buzău

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat – Axiopolis Cernavodă, mâine de la 15:00 în etapa a VII-a

     Participantă în seria a 2-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, CSM Rm. Sărat va avea parte de 2 etape de foc pe teren propriu.

     Prima dintre acestea va avea loc vineri, 6 octombrie, pe Stadionul Municipal „OLIMPIA”cu începere de la orele 15:00, partidă în care elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc vor da piept  cu formația constănțeană Axipolis Cernavodă.

     Cele două formații sunt apropiate în clasament fiind despărțite de 1 singur punct, constănțenii aflându-se pe locul 5 cu 13 puncte acumulate în timp ce râmnicenii se află o poziție mai jos cu 12 puncte acumulate până în prezent.

     Partida va fi condusă de o brigadă formată din Robu Ovidiu (Popeşti Leordeni), Petre Doru Nicolae (Bucov), Nan Marilena Catalina (Alexandria) în timp ce observatori vor fi domnii Simion Andrei (Bucureşti), Sava Cristian (Bacău).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

 

Vineri, 6 octombrie:

 

CSM Râmnicu Sărat   –             Axiopolis Sport Cernavodă
Delta Dobrogea Tulcea   –             Victoria Traian
Înainte Modelu   –             FC Voluntari 2
FCSB 2   –             Unirea 04 Slobozia

 

Sâmbătă, 7 octombrie:

 

Progresul 1944 Spartac Buc.   –             Farul Constanţa
Metalul Buzău   –             FC Agricola Borcea
ACSM Olteniţa   –             Sportul Chiscani

 

Iulian Grigoraș

Olimpia se va deplasa la C.S.M. Roman în etapa a VII-a

     dsc_0932Runda cu numărul 7 al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc a programat pentru Olimpia Rm. Sărat o deplasare în județul Neamț acolo unde râmnicenii vor întâlni formația C.S.M. Roman.

     Partida se anunță a fi una dintre cele mai interesante ale acestei etape, cele două formații venind după victorii în fașa unor formații puternice ale seriei. Dacă Olimpia a câștigat fără drept de apel partida de pe teren propriu, scor 3-0, în fața gălățenilor de la Metalosport, moldovenii au învins la limită, 2-1, tot pe teren propriu, liderul de atunci al seriei, Atletico Vaslui.

     Olimpia Rm. Sărat a acumulat până în prezent un total de 10 puncte în urma celor 3 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri în timp ce moldovenii au 6 puncte trecute în contul lor cu 2 victorii și 4 înfrângeri.

     Partida C.S.M. Roman – Olimpia Rm. Sărat se va disputa vineri, 14 octombrie, cu începere de la orele 15:00 pe Stadionul „MOLDOVA” și va fi condusă de o brigadă din Brașov compusă din domnii Ciucanu Octavian, Pavel Cojocaru Andrei și Schiopet Claudiu. Observatorii acestui meci vor fi domnul Simionaș Vasile, respectiv doamna Anițoaei Petronela, ambii din Iași.

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

               Vineri, 14 octombrie

CSM Roman
  –  
     Olimpia Rm. Sărat
Atletico Vaslui
  –  
     Sport Club Bacau
CSM Paşcani
  –  
    Aerostar Bacău
Csikszereda M. Ciuc
  –  
    Olimpic Cetate Râșnov

                Sâmbătă, 15 octombrie

AFC Hărman
  –  
     Sporting Liești
AFC Od. Secuiesc
  –  
     Sportul Chișcani
Avântul Valea Mărului
  –  
     Metalosport Galați
Știința Miroslava
  –  
     STĂ

 

Iulian Grigoraș

Olimpia, la al cincilea meci consecutiv fără înfrângere

DSC_0724Fotbaliștii Olimpiei Rm. Sărat au avut de făcut în runda cu numărul 7 a Ligii a III-a desfășurată în week-end o deplasare de 14 ore dus-întors pentru a juca pe terenul formației Inter Dorohoi. 

Aflați pe ultima poziție a clasamentului, gazdele din Moldova au încercat să dea o replică cât mai bună râmnicenilor. Cu toate acestea, partida a fost dominată de la un capăt la altul de galben-albaștri care și-au trecut în cont cele mai mari și, totodată, cele mai multe ocazii însă, pe rând, Burghelea, Nicola, Vișan, Roman, Chiorpec, Drăghici nu reușesc să înscrie în poarta moldavilor, atunci când nu s-a mai putut opune portarul Chirilă s-a opus câte un fundaș scoțând mingea de pe linia porții.

Venit după numai câțiva Km parcurși, centrarul Ionuț Ignat a ținut morțiș să iasă și el în evidență la acest meci făcând două greșeli majore atunci când le-a refuzat oaspeților două lovituri de la 11 m, odată la pătrunderea lui Tudoran care este oprit de un fundaș advers care nu a avut nicio intenție de a juca mingea  și aflat în postura de ultim apărător, și a doua oară la un henț comis în suprafața de pedeapsă pe care tot stadionul l-a văzut cu excepția „omului în negru”.

„A fost un joc controlat de noi din minutul 1 până la final prin dominare teritorială, prin posesie și prin numărul ocaziilor avute, iar ca drept dovadă stă statistica fazelor ofensive. Am avut ocazii foarte mari în care mai greu era să ratezi decât să dai gol. Iar, pe această neșansă a noastră, s-a remarcat și cel mai bun”jucător” al lor, arbitrul, care ne-a privat de două penalty-uri clare recunoscute inclusiv de jucători ai echipei din Dorohoi, să nu mai spun de cartonaș roșu la un fundaș advers din poziție de ultim apărător. Nu mi se pare normal ca arbitrii să fie din Moldova atunci când jucăm pe terenul echipelor din acea zonă mai ales când Miroslava și Aerostarul sunt urmăritoarele noastre. Sunt curios, în deplasările de la cele două echipe, de unde vor fi brigăzile ? Eu unul sunt convins că vor fi tot din Moldova … coincidență ???

Una peste alta, am obținut 1 punct în deplasare mai ales dacă ținem cont că am jucat după un drum de 7 ore cu autocarul … mă declar mulțumit”

Într-un final, un rezultat de egalitate, un 0-0 care păstrează invincibilitatea lui Roman și compania și care întărește parcursul perfect de până acum în cel de-al treilea eșalon fotbalistic românesc mai ales dacă ținem cont de faptul că râmnicenii sunt proaspăt promovați și au în lot nu mai puțin de 9 jucători născuți în anul 1998.

În runda următoare, cea cu numărul 8, Olimpia va evolua vineri, 16 octombrie, pe teren propriu cu Atletico Vaslui cu începere de la orele 15:00

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Liderul, Olimpia Rm. Sărat, se deplasează la Dorohoi în etapa VII

lot grup jucatori 2 - CopieDupă ce a devenit noul lider al Seriei I în urma victoriei obținute pe teren propriu în fața gălățenilor de la Metalosport, Olimpia Rm. Sărat va avea parte de o deplasare lungă în etapa cu numărul 7, etapă ce se va desfășura pe parcursul a două zile, astăzi și mâine.

Chiar dacă, aparent, pare că râmnicenii vor avea o partidă ușoară, Inter Dorohoi aflându-se pe ultimul loc în clasament cu numai 1 punct trecut în dreptul său, galben-albaștrii se duc în municipiul aflat pe malul râului Jijia, în nord-vestul județului Botoșani, deciși să practice același joc spectaculos și de atac ca și până acum și tratează partida cu maximă concentrare și seriozitate deoarece sunt convinși că gazdele își vor vinde scump pielea dorind, la rândul lor, să scoată măcar 1 punct din acest meci având în vedere situația dificilă din clasament în care se află.

Meciul Inter Dorohoi – Olimpia Rm. Sărat se va disputa sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la orele 15:00 pe Stadionul „1 Mai” și va fi condus de o brigadă care îi are în componența ei pe domnul Ignat Ionuț (Suceava) la centru, iar la cele două tușe pe domnii Condurache Adrian (Pașcani) și Melinte Ionuț (Iași). Observatori ai acestui meci vor fi domnii Moraru Florentin Vasile (Vaslui) și Botezatu Nicolae (Piatra Neamț).

Olimpia învinge Sălcioara și își consolidează poziția de lider

Instalată în fotoliul de lider, Olimpia Rm. Sărat a disputat sâmbătă, 11 octombrie, meciul etapei cu numărul șapte. La Rm. Sărat a venit Recolta Sălcioara, nimeni alta decât ocupanta poziției secunde înaintea disputării acestei partide, o echipă frumoasă care a avut un start bun de sezon însă râmnicenii au dovedit încă o dată că sunt o formație care atunci când joacă la adevărata ei valoare și atunci când are suporterii aproape este greu să-i poți lua punct sau puncte.

Cu o apărare condusă impecabil de cuplul Tîrîlă-Scarlat, cu un goalkeeper, Toader, care oferă siguranță, un mijloc, Croitoru-Chiorpec-Cl. Ionescu-Roman, care „muncește” pe faza defensivă, iar ofensiv oferă întodeauna soluții și cu un vârf, Mușat, care a hărțuit încontinuu apărarea adversă, toți aceștia jucători experimentați, jucători ce au jocuri în Liga I, Liga a II-a sau a III-a, Olimpia a reușit să-și încânte suporterii cu un joc bun și cu multe goluri.

Tripla de senzație a lui Claudiu Ionescu (7, 41, 61) și reușitele lui Mușat (35), Roman (74) și a lui Andone (82) a făcut ca, la final, tabela să arate un binemeritat 6-0 și, totodată, Olimpia a mai făcut încă un pas spre Liga a III-a reușind să capete deja, după numai șapte etape scurse, un avans confortabil față de urmăritoare.

În etapa următoare, galben-albaștrii se vor deplasa la Nehoiu pentru a juca împotriva echipei din localitate, Carpați Nehoiu.

 

Pentru a vedea galeria foto a meciului, click aici

Olimpia Rm. Sărat – Concordia Chiajna în etapa VII la republicani de la ora 12:00, respectiv 14:00

afis republicaniLa sfârșitul acestei săptămâni, republicanii Olimpiei vor susține meciurile etapei cu numărul șapte din cadrul Campionatului Național de Juniori Republicani. Adversarii râmnicenilor vor fi juniorii de la Concordia Chiajna.

Înaintea acestor meciuri, republicanii de la Olimpia vin după două meciuri câștigate în etapa precedentă pe terenul celor de la L.P.S. Buzău, 3-2 la juniori A și 1-0 la B. Meciurile se anunță a fi încă de pe acum unele destul de interesante, Olimpia dorind să nu întrerupă seria meciurilor bune făcute în acest start de sezon și doresc să se mențină în prima parte a clasamentului, mai ales la juniori B acolo unde râmnicenii sunt în luptă directă cu Dinamo București pentru primul loc.

Cele două partide se vor disputa duminică, 12 octombrie, de la orele 12:00 juniorii A și de la orele 14:00 juniorii B.

Olimpia – Recolta Sălcioara, sâmbătă de la 12:00 în etapa VII

afis senioriInstalată în fotoliul de lider după victoria fără drept de apel, 2-0, reușită etapa precedentă la Puiești, Olimpia Rm. Sărat va avea parte de un nou derby în runda cu numărul șapte atunci când va întâlni, în fața propriilor suporteri, ocupanta locului secund, Recolta Sălcioara. Partida se va disputa sâmbătă, 11 octombrie, cu începere de la orele 12:00 pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat.

Elevii pregătiți de principalul Marius Tîrîlă, de secundul Sorin Bodoc și de antrenorul cu portarii Ionuț Popa, doresc să-și consolideze poziția de lider și sunt hotărâți să le mulțumească suporterilor care le-au fost alături în acest start de sezon printr-o victorie care să aducă aproape cu încă un pas îndeplinirea obiectivului din acest sezon, o binemeritată promovare.

Etapa 7

Olimpia Rm. Sărat  6-0  Recolta Sălcioara

 

Marcatori: Cl. Ionescu (7, 41, 61), Mușat (35), Roman (75) și Andone (81)

Etapa 7 (12 octombrie 2012, 15:00)

Urban Titu  1-1  Olimpia Râmnicu Sărat

M. Ionică (90+2)  /  Lungoci (2)