Republicanii Olimpiei, amicale cu Focșani și Înfrățirea Zoița, duminică la Rm. Sărat

     DSC_0932Mâine (n.r. duminică) Terenul II din incinta Stadionului OLIMPIA din Rm. Sărat va fi gazda a două partide amicale care îi vor avea în prim plan pe Juniorii Republicani A, respectiv B.

     Primul meci îl vor susține elevii pregătiți de Ionuț Roman, Juniorii Republicani B, cu începere de la orele 11:00 în compania echipei similare a celor de la L.P.S. Focșani.

     DSC_0907Imediat după, mai precis de la orele 13:00, vor intra în scenă elevii lui Viorel Bodan, Juniorii Republicani A, care vor da piept cu ocupanta poziției a 4-a în cadrul Ligii a IV-a de seniori Buzău, Înfrățirea Zoița.

Reclame

Republicanii lui „Nea Vio” Bodan, victorie cu 4-1 în fața Locomotivei Viitorul Buzău

     DSC_0516„Nea Vio”, așa cum îi spun toți apropiații, și ai săi mânji participanți în Campionatul Național de Juniori Republicani A, au disputat astăzi (n.r. duminică), pe Terenul II din incinta Stadionului OLIMPIA, un prim test din această pauză competițională. Adversarul râmnicenilor a fost ocupanta poziției a șaptea în Liga a IV-a Buzău, Locomotiva Viitorul.

     Partida, în ciuda unui teren îngreunat de ploile căzute în ultimile zile, a fost una atractivă, cu multe faze de poartă și un total de 5 goluri. Dacă în primele 20 de minute ambele formații au trecut pe lângă deschiderea scorului după ce, în minutul 8, Hîră zguduie transversala buzoienilor, iar în minutul 19 intervenția goalkeeper-ului Ursache Denis face ca tabela să rămână întactă, juniorii Olimpiei au dat câte două goluri pe repriză și, dacă la pauză scorul era 2-1, la finalul celor 90 de minute tabela indica scorul de 4-1.  Reușitele Olimpiei au aparținut lui Stanciu (de trei ori) și lui Drăghici.

     Returul Campionatului Național al Juniorilor Republicani, atât A cât și B, va debuta pe data de 13 martie atunci când juniorii Olimpiei vor primi vizita celor de la Unirea Slobozia.

PENTRU A VIZIONA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Juniorii Republicani, la sfârșit de cantonament

12647958_1742980339265593_769282588_nCeea ce reprezintă prezentul dar și viitorul Olimpiei, grupele de Juniori Republicani de la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” participante în cadrul Campionatului Național de Juniori Republicani A, respectiv B, conduși de profesorul Marius Tîrîlă au efectuat un cantonament de o săptămână la Piatra Arsă, pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 1950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000.

După 8 zile de pregătire centralizată în care s-a pus la punct capitolul „fizic”, râmnicenii vor reveni acasă unde se vor pregăti în continuare în vederea redebutului oficial a părții secunde a acestui sezon.

12665637_1742980292598931_1271735999_nProfesorul Marius Tîrîlă se declară extrem de mulțumit de cele realizate în acest stagiu. de seriozitatea și dăruirea copiilor: „Am încheiat un stagiu de pregătire centralizat cu câte două antrenamente pe zi, ambele fizice și foarte solicitante ca și efort. Țin să le mulțumesc copiilor pentru felul cum au răspuns la antrenamentele foarte dure mai ales dacă ținem cont de factorii climatici, viscolul, zăpada foarte mare, dar și de factorii specifici antrenamentelor precum distanțele în km lucrați la fiecare antrenament. Este unul dintre cele mai reușite și eficiente cantonamente. Bravo copiilor pentru profesionalism și sacrificiu !!!”

Reamintim că, atât Republicanii „A” cât și „B”-ul, au încheiat prima parte a acestui sezon pe poziții onorante în clasament, cele două formații având evoluții dintre cele mai bune, așa cum Râmnicu Sărat a început să se obișnuiască în ultimii ani. În ceea ce-i privește pe Juniorii Republicani „A”, copii născuți în anul 1998, merită de menționat că sunt singura formație care au învins liderul Steaua București, echipă care la ora meciului primiseră doar 5 goluri și marcaseră 44 după 12 runde. De cealaltă parte, Juniorii „B”, copii născuți 2000, vin tare din urmă și, în ciuda faptului că sunt cu 1 an mai mici decât adversarii (sezonul acesta se joacă cu jucători născuți 1999), au ocupat fotoliul de lider în cea mai mare parte a acestui tur de campionat.12650750_1742980355932258_2046200570_n

Returul Campionatului Național de Juniori Republicani va debuta pe 13 martie cu etapa a 16-a atunci când râmnicenii de la „Ștefan cel Mare” vor primi vizita Unirii Slobozia.

Grupa de 98 nu se „dezminte” și învinge liderul Steaua la Rm. Sarat

DSC_0748Sărbătoare mare duminică la prânz pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat atunci când Juniorii Republicani ai Liceului Teoretic Ștefan cel Mare primeau vizita liderului neînvins Steaua București.

Fotbaliștii râmniceni, născuți în anul 1998, participanți în Campionatul Național de Juniori Republicani A au făcut iarăși o partidă mare și, așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, au obținut un rezultat pe măsură. După performanțele de excepție obținute sezonul trecut când s-au luptat cot la cot cu Dinamo și Steaua și au terminat pe podium în fața unor formații precum Rapid București sau Concordia Chiajna, râmnicenii primeau vizita unei formații Steaua aflată în plină formă, liderul la zi al campionatului, care nu fusese învinsă în nicio partidă din cele 12 jucate până în acel moment, o formație care au venit la Râmnic și cu 2-3 nume care cochetează cu prima echipă. Roș-albaștrii veneau după 11 victorii și un rezultat de egalitate, meciuri în care reușiseră să penetreze poarta adversă de 44 de ori și aveau cea mai bună apărare din serie cu numai 4 goluri primite.

DSC_0734DSC_0746Cu toate acestea, râmnicenii noștri ne-au făcut încă odată mândri și, la finalul celor 90 de minute, tabela consfințea o victorie clară, un 1-0 frumos și binemeritat care ne face să privim cu mare optimism spre viitorul fotbalistic râmnicean. Toate aceste lucruri nu sunt întâmplătoare având în vedere proiectul început acum 5 ani, seriozitatea și profesionalismul cu care s-a lucrat și se lucrează în continuare, lucruri care acum încep să dea roade … echipa mare a terminat turul de sezon pe poziția secundă fiind revelația Ligii a III-a și, totodată, formația care are în lot cei mai mulți juniori, mai ales dacă ținem cont că aceștia sunt născuți în 1998 și majoritatea formațiilor au în componența lotului jucători născuți în anii 1996 sau 1997. Să nu mai spunem că și în Campionatul de Juniori Republicani, jucătorii noștri sunt cu 1 an mai mici decât jucătorii celorlalte formații pe care le înfruntă.

La republicani, B-ul are 5 victorii din 5 partide

Sfârșitul acestei săptămâni a programat în ceea ce-i privește pe juniorii republicani partidele rundei cu numărul 5. Juniorii Republicani ai Olimpiei Rm. Sărat s-au deplasat la Buzău, pe sinteticul „Cornel Negoescu”, pentru a da piept cu republicanii Gloriei Buzău.

Cele două meciuri, republicani A și Republicani B, s-au disputat sâmbătă începând cu orele 12:00, respectiv 14:00. În urma a două partide atractive, cele două cluburi și-au împărțit victoriile.

Dacă, în ceea ce-i privește pe republicanii A, gazdele au reușit să obțină toate punctele puse în joc în urma victoriei cu scorul de 3-1, la republicanii B râmnicenii, ocupanți ai locului secund, își continuă parcursul fără geșeală și după această etapă datorită victoriei, scor 1-0, obținută în urma golului marcat de Crețu încă din minutul 7 al partidei.

În etapa următoare, juniorii republicani ai Olimpiei vor primi vizita celor de la Oțelul Galați în două meciuri ce se vor disputa duminică, 4 octombrie, cu începere de la orele 12:00 și 14:00.

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIURILOR, CLICK AICI

Republicanii Olimpiei se vor deplasa la Bucu pentru meciurile etapei 3 cu Unirea Slobozia

DSC_0235După un start bun de sezon 2015-2016 al juniorilor republicani A și B ai Olimpiei Rm. Sărat, urmează deplasarea din runda cu numărul trei în comuna Bucu, comună aflată în câmpia Bărăganului, pe malul stâng al Ialomiței, acolo unde râmnicenii vor da piept cu republicanii Unirii Slobozia.

DSC_0187În ceea ce-i privește pe juniorii A, cele două formații vin după câte un succes înregistrat etapa precedentă atunci când Olimpia și-a depășit categoric adversarul, 5-0, Dunărea Călărași în timp ce ialomițenii au trecut, scor 2-1, de Unirea Brăila. Chiar dacă cele două echipe sunt egale din punct de vedere al punctelor acumulate în acest debut de sezon, 3 la număr, acestea se găsesc la o distanță de 4 locuri în clasament fiind despărțite de golaveraj. Râmnicenii ocupă poziția a 4-a în timp ce Unirea Slobozia se află pe locul 8.

De cealaltă parte, la juniori B, râmnicenii au maximum de puncte după două etape, 6, fiind situați pe treapta a doua a clasamentului, în timp ce Slobozia nu are trecut în contul său decât 1 punct aflându-se pe locul 10.

Partidele juniorilor republicani A și B, Unirea Slobozia – Olimpia Rm. Sărat, se vor disputa duminică, 13 septembrie, cu începere de la orele 12:00 republicanii A, respectiv 14:00 juniorii republicani B, pe Terenul comunal Bucu.

Republicanii Olimpiei, victorii la scor cu Dunărea Călărași

DSC_0186Etapa cu numărul doi a programat pentru cele două echipe de Juniori Republicani ai Olimpiei Rm. Sărat, A și B, meciurile împotriva echipelor similare ale celor de la Dunărea Călărași.

Faptul că au evoluat pentru prima oară în acest sezon competițional în fața propriilor suporteri a reprezentat o motivație în plus pentru râmniceni care au controlat fără drept de apel cele două partide.

De la orele 12:00 a început partida juniorilor A, o partidă pe care echipa lui Viorel Bodan era practic obligată să o câștige după debutul nefast în etapa precedentă la Sf. Pantelimon. Râmnicenii au intrat deciși în teren și, cu două goluri marcate în prima repriză și cu alte trei în mitanul secund, reușesc să obțină o victorie meritată.

DSC_0246Începând cu orele 14:00 a venit rândul juniorilor B să intre în scenă. A urmat, ca și în cazul juniorilor A, o partidă fără istoric, jucătorii lui Ionuț Roman dominându-și autoritar adversarul la toate capitolele. Acest lucru este dovedit de rezultatul final înregistrat pe tabela de marcaj, 7-0, rezultat care încununează un joc frumos, curat și ofensiv practicat de râmniceni. Această victorie reprezintă a doua reușită pentru juniorii B ai Olimpiei din tot atâtea partide.

Runda următoare, etapa a 3-a, juniorii Olimpiei se vor deplasa în comuna Bucu, duminică, 13 septembrie, unde vor da piept cu echipele similare ale celor de la Unirea Slobozia.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Republicanii Olimpiei primesc vizita celor de la Dunărea Călărași

DSC_1702Cele două echipe de juniori republicani, A și B, ai Olimpiei Rm. Sărat vor debuta la sfârșitul acestei săptămâni în fața propriilor suporteri în actuala stagiune.

După partidele disputate în prima etapă pe terenul celor de la Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon, jucătorii râmniceni vor primi vizita celor de la Dunărea Călărași în partidele rundei cu numărul doi a sezonului.

Dacă la juniori A Olimpia a fost învinsă de bucureșteni (scor 1-3) în timp ce viitorii adversari au debutat cu o victorie (scor 2-1) pe propriul teren cu Dacia Unirea Brăila, la juniori B lucrurile stau exact invers … juniorii Olimpiei au câștigat categoric (4-0) la Pantelimon, iar „dunărenii” au pierdut la fel de categoric (0-6) cu Dacia Unirea Brăila.

Cele două partide dintre Olimpia și Dunărea se vor disputa duminică începând cu orele 12:00 juniorii A, respectiv 14:00 juniorii B pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat.

La republicani, Olimpia și Lic. Sf. Pantelimon și-au împărțit victoriile

394px-Olimpia_Ramnicu_Sarat_logoSâmbătă au avut loc partidele rundei inaugurale din cadrul Campionatului Nțional de Juniori Republicani. În ceea ce-i privește pe republicanii Olimpiei Rm. Sărat, aceștia s-au deplasat în capitală pentru a întâlni echipele similare ale Liceului Tehnologic Sf. Pantelimon.

Disputate pe o căldură insuportabilă, cele două partide s-au dovedit a fi destul de atractive pentru cei prezenți în tribuna Stadionului „ANTILOPA”.

De la ora 12:00 au intrat în scenă juniorii republicani A într-o partidă care s-a dovedit a fi una echilibrată în ciuda scorului înregistrat pe tabelă după cele 90 de minute. După o primă repriză albă în care cea mai mare ocazie le-a aparținut râmnicenilor, gazdele reușesc deschiderea scorului în debutul mitanului secund, gol care a turnat plumb în ghetele elevilor lui Viorel Bodan. Până la final, bucureștenii mai reușesc să înscrie alte două goluri, în timp ce jucătorii Olimpiei l-au învins numai o singură dată pe portarul gazdelor prin Cristea. Așadar, la juniori republicani A, Lic. Sf. Pantelimon 3-1 Olimpia Rm. Sărat.

De la orele 14:00 a venit rândul republicanilor B să arate ce pot. Râmnicenii (n.r. grupa 2000) pregătiți de Ionuț Roman se află la debutul în Campionatul Național de Juniori Republicani și, în ciuda faptului că întâlnesc un adversar în a cărui componență se află juniorii cu un an mai mari (n.r. născuți 1999), aceștia pășesc hotărâți pe dreptunghiul verde și reușesc o deschidere rapidă de scor, în minutul 10, prin Tagarici care trimite un șut în cross de la aproximativ 18 metri direct în vinclul porții apărate de Lungu. Râmnicenii își continuă șarjele ofensive și, până la pauză, reușesc să-și dubleze rezultatul datorită golului marcat de Crețu după 38 de minute de la start.

Mitanul secund se desfășoară după același scenariu, cu Olimpia Rm. Sărat aflându-se la timonă, respectându-se până și numărul golurilor marcate din prima repriză doar autorul fiind diferit, Feraru care reușește o dublă. După 80 de minute, tabela indica un binemeritat 4-0 pentru juniorii Olimpiei care și-au făcut un debit frumos și încurajator în această competiție.

Pentru republicanii Olimpiei Rm. Sărat urmează partidele de pe teren propriu, duminică, împotriva republicanilor A și B ai celor de la Dunărea Călărași.

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIURILOR, CLICK AICI