CSM Rm. Sărat, debut cu victorie în noul sezon

     Vineri seară CSM Rm. Sărat a debutat în fața propriilor suporteri în noul sezon al Ligii a III-a. Adversarul râmnicenilor din această rundă inaugurală a fost Sportul Chiscani, un adversar pe care elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc l-au mai întâlnit și în sezonul precedent.

     Partida începută de la orele 18:00 i-a găsit pe galben-albaștri în atac încă de la primul fluier al centralului și, după numai două minute scurse de la startul meciului, fundașul brăilenilor, Boariu, face un fault în postură de ultim apărător iar centralul Motan nu ezită și îi arată direct cartonașul roșu. În atac, cu dorință aprigă de victorie, cu un joc pe măsură și cu un om în plus, lucrurile decurg cum nu se poate mai bine pentru CSM fapt care îl înregistra și tabela de marcaj după numai 18 minute de joc, 2-0 datorită reușitelor lui Tudoran și a lui Roman, iar până la pauză gazdele au mai scuturat o dată plasa porții lui Tudor prin Bălan în minutul 31.

     Mitanul secund se desfășoară după același scenariu, cu râmnicenii controlând autoritar partida, Crețu reușind să ducă scorul la 4-0 în minutul 56. Acesta a fost, dealtfel, și scorul final după cele 90 de minute.

     În etapa următoare, jucătorii de la CSM Rm. Sărat se vor deplasa la Slobozia pentru a da piept cu formația din localitate, Unirea.

 

Click AICI pentru a vedea galeria foto a meciului

 

Echipa CSM Rm. Sărat îi mulțumește și îi urează bun venit în rândul ei celei ce ne va reda prin imagini partidele echipei, MARA ENESCU!

 

IATĂ REZULTATELE COMPLETE ALE ETAPEI:

CSM Râmnicu Sărat 4 – 0      Sportul Chiscani
Delta Dobrogea Tulcea 2 – 10      FCSB 2
FC Agricola Borcea 1 – 2      Axiopolis Sport Cernavodă
Victoria Traian 0 – 7        FC Voluntari SA 2
Progresul 1944 Spartac Buc. 6 – 4      ACSM Olteniţa
Metalul Buzău 1 – 0           Înainte Modelu
Farul Constanţa  amânat       Unirea 04 Slobozia

Iulian Grigoraș

Reclame

Olimpia Rm. Sărat – Sportul Chiscani, vineri în prima etapă a Ligii a III-a

     Repartizată în Seria a II-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, Olimpia Rm. Sărat va disputa în acest sfârșit de săptămână prima partidă din cadrul sezonului 2017-2018. Adversarul râmnicenilor va fi formația brăileană Sportul Chiscani. Celel două echipe se cunosc datorită faptului că în sezonul trecut ambele au evoluat în Seria I și acesta reprezintă un motiv în plus pentru elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc să intre pe dreptunghiul verde motivați și cu dorința de a-și trece în cont toate punctele puse în joc, brăilenii reușind să le smulgă 4 din cele 6 puncte campionatul trecut.

     Așadar, vineri, 25 mai, de la orele 18:00 râmnicenii sunt invitați la Stadionul „OLIMPIA” pentru a-și susține favoriții și pentru a-i purta spre o victorie frumoasă.

     Partida va fi condusă de o brigadă compusă din domnii Motan Mihai (Aninoasa), Păunescu Adrian (Târgovişte) și Onicescu Ion (Glodeni). Observatorii partidei vor fi Popescu Cătălin Eugen (Ploieşti), respectiv Savu Cătălin (Galaţi).

Iată programul complet al etapei:

 

Vineri, 25 august:

Olimpia Râmnicu Sărat    –        Sportul Chiscani
Delta Dobrogea Tulcea   –        FCSB 2

 

Sâmbătă, 26 august:

Agricola Borcea   –        Axiopolis Sport Cernavodă
Victoria Traian   –        FC Voluntari SA 2
Progresul 1944 Spartac București   –        ACSM Olteniţa
Metalul Buzău   –        Înainte Modelu
Farul Constanţa  amânat      Unirea 04 Slobozia

 

Iulian Grigoraș

Olimpia se deplasează sâmbătă la Chiscani pentru o partidă ce contează pentru runda cu numărul 19

     Returul Ligii a III-a la fotbal a ajuns la episodul cu numărul 4, episod ce se va consuma în acest sfârșit de săptămână pe parcursul a 2 zile, vineri și sâmbătă.

     În această etapă, Olimpia Rm. Sărat se va deplasa în județul Brăila, mai precis în comuna Chiscani unde urmează să întâlnească sâmbătă cu începere de la orele 15:00 formația locală Sportul Chiscani.

     Ambele echipe au suferit înfrângeri în runda precedentă, râmnicenii au pierdut pe teren propriu, scor 0-2, partida contra celor de la Știința Miroslava în timp ce brăilenii au fost învinși, 1-3, la Râșnov. Chiar dacă echipa brăileană ocupă penultima poziție în clasament, meciul va fi unul disputat ambele formații dorindu-și victoria, iar Roman și compania vor avea de înfruntat o echipă arțăgoasă care își va vinde scump pielea și de aceea galben-albaștrii tratează cu maximă seriozitate și concentrare acest meci și sunt hotărâți să se întoarcă cu toate punctele puse în joc pentru a urca în clasament și pentru suporterii râmniceni care le-au fost aproape în toate partidele și care, cu siguranță, vor fi alături de echipă cu gândul și în această partidă din deplasare. În partida tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.

     Așadar, partida Sportul Chiscani – Olimpia Rm. Sărat se va disputa sâmbătă, 25 martie, de la orele 15:00 pe Stadionul „Sportul” din Chiscani și va fi oficiată la centru de Baban Vlad (Iaşi), iar la cele două tușe de Condurache Adrian (Paşcani) și Ciuban Cosmin (Iaşi). Observatori vor fi domnii Munteanu Ionel (Bacău) și Seceanu Liviu (Galaţi).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

Vineri, 24 martie

 

CSM Paşcani  4 – 3        CSM Roman

 

Sâmbătă, 25 martie

 

Sportul Chiscani   –        Olimpia Rm. Sărat
Ştiinţa Miroslava   –        Atletico Vaslui
AFC Hărman   –        Sport Club Bacău
AFC Odorheiu Secuiesc   –        Aerostar Bacău
Avântul Valea Mărului   –        Sporting Lieşti
Metalosport Galaţi   –        Olimpic Cetate Râșnov
Csikszereda Miercurea Ciuc   –        STĂ

 

Iulian Grigoraș