AMICAL: Olimpia Rm. Sărat 0-0 Metalosport Galați

DSC_0464Aflată la numai o săptămână și jumătate înaintea debutului returului fotbalistic buzoian, Olimpia Rm. Sărat a susținut un nou test de verificare. De această dată, adversara galben-albaștrilor a fost o formație ce face parte dintr-un eșalon superior, Liga a III-a, și anume Metalosport Galați. Această partidă a fost prilejul întâlnirii unora dintre actualii componenți ai râmnicenilor, jucători care se confundă cu numele și culorile Olimpiei, jucători care au activat acolo unde le este locul, chiar sub comanda tehnicianului de astăzi al gălățenilor, Mihai Ciobanu, acolo unde vor să readucă echipa.

În ciuda unor condiții meteorologice potrivnice, o ploaie măruntă datorită căreia terenul a devenit unul greu, meciul a fost unul aprig disputat mai ales la mijlocul terenului acolo unde ambele echipe și-au împărțit perioadele de dominare, a fost un meci cu un ritm destul de alert care poate concura oricând cu un joc oficial de Liga a III-a.

Toți cei 22 de „actori” ce au fost în teren pe întreaga durată a partidei au jucat cu ambiție și și-au dorit să obțină victoria, fiecare pentru echipa sub ale căror culori joacă, însă cei doi goalkeeper-i au fost întotdeauna la post. Totuși, parcă elevii pregătiți de principalul Marius Tîrîlă, secundul Sorin Bodoc și Ionuț Popa din postura de antrenor cu portarii, au avut un plus în ceea ce privesc ocaziile dar și șuturile expediate spre poarta fotbaliștilor de la malul Dunării însă, rând pe rând, cele două șuturi ale căpitanului Roman, șutul lui Claudiu Ionescu, cel al lui Marius Tîrîlă, Sorin Bodoc, sau al lui Vasile Nicola nu și-au găsit ținta și au făcut ca meciul să se termine nedecis, 0-0.

Olimpia Rm. Sărat a început partida în următoarea alcătuire: Toader – Chivu, Ceaușel, Scarlat, Ghițulescu – Bodoc, Chiorpec – Tudoran, Ionescu, Roman – Nicola.

Pe parcursul meciului, pentru Olimpia, au mai evoluat: Tudorancea, Măndoiu, Ceparu, Tîrîlă, Cîrjan.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI:

AMICAL: Olimpia Rm. Sărat – Metalosport Galați, mâine de la 14:30

394px-Olimpia_Ramnicu_Sarat_logoMiercuri, 25 februarie, Terenul „VICTORIA” (Armata) din Rm. Sărat va fi gazda unei noi partide de verificare susținută de Olimpia Rm. Sărat. De această dată adversara râmnicenilor va fi formația Metalosport Galați, echipă ce participă în seria a II-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc.

Fluierul de start al partidei se va da de la orele 14:30.

AMICAL: Olimpia Rm. Sărat 0-1 C.S. Păulești

DSC_0742După ce sâmbăta trecută, pe când se aflau în cantonament, jucătorii Olimpiei Rm. Sărat au avut câștig de cauză în duelul amical contra celor de la C.S. Păulești (n.r. 2-0), astăzi, miercuri, s-a jucat returul acestui duel. Cu începere de la orele 15:30, Stadionul „VICTORIA” din Rm. Sărat a fost gazda unei partide frumoase, o partidă disputată, cursivă ce punea față în față o formație râmniceană abia venită dintr-un cantonament unde s-a muncit mult, s-a muncit serios și din greu și o echipă prahoveană aflată abia la începutul perioadei de pregătire.

Dacă ocaziile mari de gol au aparținut râmnicenilor, două la număr, prima în minutul 40 prin Claudiu Ionescu care primește balonul de la Nicola însă al cărui șut este scos in extremis de pe linia porții de către unul dintre fundașii adverși, iar cea de-a doua ocazie a venit în urma unui henț comis în suprafața de pedeapsă după 61 de minute de la startul partidei însă căpitanul Roman alege să execute lovitura de la 11 metri lobând portarul iar balonul lovește transversala porții prahovenilor păstrând astfel tabela intactă. Însă, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, ocaziile se răzbună și, după numai cinci minute de la penalty-ul irosit de râmniceni gazdele înscriu unicul gol al partidei.

Olimpia Rm. Sărat a început partida în următoarea formulă: Toader – Tudoran, Tîrîlă, Scarlat, Ghițulescu – Bodoc, Tuca – Roman, Ionescu, Chiorpec – Nicola.

Pe parcursul meciului, pentru Olimpia, au mai evoluat: Burghelea, Măndoiu, Ceparu, Chivu și Andone.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

 

Iulian Grigoraș

Olimpia, trei victorii din trei in cantonamentul de la Cornu

DSC_0548Aflati in cantonamentul din localitatea prahoveana Cornu, jucatorii Olimpiei Rm. Sarat au avut parte de un al treilea joc de pregatire in patru zile. Dupa partidele castigate cu acelasi scor, 2-1, impotriva formatiilor C.S. Cornu si Tricolorul Breaza elevii pregatiti de Marius Tirila, Sorin Bodoc si Ionut Popa, au disputat sambata la Izvorani, cu incepere de la orele 11:00 un al treilea amical impotriva ocupantei locului secund din Liga a IV-a Prahova, C.S. Paulesti. Acest test a fost unul util pentru ramniceni avand in vedere faptul ca prahovenii doresc sa acceada la barajul care duce in esalonul al treilea al fotbalului romanesc putand fi, asadar, considerat un ”amical de baraj”.

In urma unei partide electrizante, cu ocazii la ambele porti, Olimpia a reusit un al treilea rezultat pozitiv din tot atatea partide disputate in stagiul de pregatire. Poarta prahovenilor a fost strapunsa de doua ori, prima oara in minutul 29 cand Vasile Nicola recidiveaza si inscrie al treilea gol din tot atatea partide disputatea sub tricoul galben albastru printr-un sut de la 14 metri. Rezultatul final, 2-0, a fost stabilit de Marius Tirila care fructificat centrarea venita de pe partea stanga de la ”generalul” Claudiu Ionescu.

Prahovenii vor avea sansa sa isi ia revansa saptamana urmatoare, miercuri, cand vor veni la Rm. Sarat pentru returul acestei duble amicale.

In aceasta partida, Marius Tirila a trimis in teren urmatorul unsprezece: Toader – Tirila, Scarlat, Ceausel, Croituru – Bodoc, Chiorpec – Tudoran, Roman, Ionescu – Nicola.

Pe parcursul meciului, pentru ramniceni, au mai evoluat Ghitulescu, Tuca, Andone, Mandoiu si Trufasu.

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Olimpia, doua amicale, doua victorii in cantonamentul de la Cornu

1546040_770325653057212_6850125309307119142_nDe la inceputul acestei saptamani, mai precis de marti, jucatorii Olimpiei Rm. Sarat se afla intr-un stagiu de pregatire in judetul Prahova, la Cornu. Pe langa antrenamentele grele efectuate in acest cantonament, ramnicenii au jucat in doua zile doua partide de verificare. Dupa primul meci de miercuri castigat cu scorul de 2-1 datorita reusitelor lui Vasile Nicola si a lui Leontin Chiorpec din minutele 3, respectiv 35, impotriva formatiei locale, C.S. Cornu, jucatorii pregatiti de Marius Tirila au avut parte in ziua urmatoare de un nou test de aceasta data adversar fiindu-le ocupanta locului patru a Ligii „A” Prahova, C.S.O. Tricolorul Breaza.

In urma unui meci frumos, cu multe faze de poarta, Olimpia a reusit sa-si treaca in cont o a doua victorie din tot atatea partide, la finalul celor doua minute tabela indicand scorul de 1-2. Prima reusita a  ramnicenilor a fost semnata de Vasile Nicola (33) care a reluat in poarta mingea centrata de pe partea dreapta de catre Chiorpec si care a fost balbaita in careu de fundasii adversi. Nou-venitul in „familia Olimpia” reusind astfel cel de-al doilea gol in tot atatea partide, in timp ce reusita cu numarul doi a venit in minutul 79  in urma unei lovituri libere de pe zona centrala, portarul gazdelor respinge balonul in fata, balon ce ajunge la Mandoiu care nu rateaza tinta. Cu patru minute inainte de fluierul de final al brigazii de arbitri condusa la centru de Ionut Popa si la cele doua tuse de Silviu Andreiu si de Macrineanu Mihai, gazdele reusesc sa reduca din diferenta prin experimentatul varf  Visan.

In aceasta a doua partida, principalul Marius Tirila si secundul Sorin Bodoc au trimis in teren urmatorul unsprezece: Toader – Tudoran, Ceausel, Scarlat, Croitoru – Bodoc, Chiorpec – Roman, Nicola, Ionescu – Mandoiu. Pe parcursul mitanului secund, pentru ramniceni au mai evoluat Ghitulescu, Tirila, Tuca, Andone, Trufasu si Cernea.

Urmatoarea partida de verificare pe care jucatorii Olimpiei o vor sustine in acest stagiu de pregatire va avea loc maine, sambata, cu incepere de la orele 11:00, la Izvorani impotriva celor de la Petrolistul Boldesti. Aceasta partida va fi una care va pune fata in fata campioanele de toamna ale judetelor Buzau, respectiv Prahova.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Cantonament spartan pentru jucatorii Olimpiei Rm Sarat

macchina da scrivere 010Dupa 3 saptamani de la reunire, lotul Olimpiei Rm Sarat a plecat marti, 10 februarie, in frumoasa localitate Cornu, de langa Campina, pentru un stagiu de pregatire pentru ca, la startul acestui retur de campionat, sa fie apti 100%, iar la sfarsitul lui toata suflarea ramniceana sa se bucure de cea mai mare dorinta: revenirea echipei acolo unde ii este locul

Imediat ajunsi in cantonament, ramnicenii au si intrat in paine efectuand deja o prima miscare, iar a doua zi, dupa un antrenament programat dimineata, de la orele 15:00 au disputat o prima partida de verificare din cadrul acestui stagiu impotriva formatiei locale CS Cornu, partida pe care elevii pregatiti de principalul Marius Tirila si de secunzii Sorin Bodoc si Ionut Popa si-au adjudecat-o, scor 2-1, datorita reusitelor semnate de Vasile Nicola (3) si Leontin Chiorpec (35)

Staff-ul Olimpiei a trimis in teren in acest meci doua formule de echipe, cate una in fiecare repriza

Primul unsprezece a reprizei intai a aratat in felul urmator: Toader – Cernea, Tirila, Scarlat, Macrineanu – Tuca, Chiorpec – Roman, Nicola, Andone – Mandoiu

In mitanul secund, cu exceptia a trei jucatori care au jucat din primul minut al partidei, pentru Olimpia au evoluat: Toader – Ghitulescu, Andreiu, Ceausel, Trufasu – Croitoru, Bodoc – Andone, Ionescu, Tudoran – Mandoiu

In zilele urmatoare, galben-albastrii au programate cate doua antrenamente pe zi, exceptie facand zilele de miercuri si sambata cand ramnicenii au programat cate un antrenament dimineata, iar dupa-amiaza cate un joc amical contra formatiilor CSO Tricolorul Breaza, joi, si AS Tufeni, ultima partida urmand a se desfasura pe cocheta arena de la Izvorani

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO DIN CANTONAMENTUL OLIMPIEI, CLICK AICI

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO DIN AMICAL, CLICK AICI

Republicanii Olimpiei se pregătesc la Cornu pentru a rămâne lideri

10961713_779331845483311_200557024_nConcentrare, seriozitate și multă muncă, acestea sunt doar câteva din trăsăturile ce se pot citi pe chipurile unor fotbaliști în aceste zile la Cornu în județul Prahova. Nu este vorba despre nimeni altcineva decât despre juniorii republicani A, pregătiți de Viorel Bodan, dar și de republicanii B ai Olimpiei Rm. Sărat, ultimii fiind campionii de toamnă ai Seriei a VIII-a din cadrul Campionatului Național de Juniori Republicani.

Situați în fruntea clasamentului, înaintea lui Dinamo București, dar și a altor formații precum cea a Stelei, Rapidului, Concordiei Chiajna, elevii antrenați de Marius Tîrîlă se pregătesc intens în aceste zile în stagiul de pregătire din localitatea prahoveană pentru a arăta, dacă mai este nevoie, că evoluțiile excelente din meciurile turului de campionat, meciuri care au făcut ca râmnicenii să termine acest tur fără înfrângere, nu au fost întâmplătoare.

10951991_779331915483304_1770469482_nDupă ce, în primele zile ale cantonamentului, râmnicenii au efectuat câte două antrenamente pe zi, a venit și momentul unui joc amical disputat în compania formației locale de seniori, C.S. Cornu, echipă ce evoluează în cadrul Ligii „A” Prahova, un joc pe care Olimpia l-a câștigat cu 2-1.

Tinerii fotbaliști râmniceni se vor afla la Cornu timp de 10 zile, mai precis până pe data de 10 februarie, acolo unde vor munci din greu conștienți fiind că la final vor culege roadele acestei munci și că, împreună, ne vom putea bucura de încă o performanță frumoasă.

Ionuț Tudorancea se pregătește pentru Euro cu Naționala U17

Snapshot000001Campion de toamnă cu juniorii republicani B ai Olimpiei Rm. Sărat, elevul lui Marius Tîrîlă, Ionuț Tudorancea, s-a alăturat sâmbătă, 31 ianuarie, la Mogoșoaia lotului reprezentativei U17 a României, iar în cursul zilei de astăzi (n.r. 1 februarie) tricolorii să plece într-un cantonament de zece zile în Antalya unde se vor pregăti pentru meciurile de la Turul de Elită.

Lotul deplasat de principalul Bogdan Argeș Vintilă în Turcia cuprinde un total de 26 de jucători. Reprezentativa U17 a României are perfectate deja patru meciuri de pregătire în acest stagiu: pe 2 februarie cu Tromso U17, pe 6 februarie cu Young Boys Berna U18, pe 8 februarie cu selecționata U17 a Ungariei, iar pe 9 februarie cu Silkeborg U18.

După cantonamentul din Turcia, juniorii născuți în anul 1998 vor merge la sfârșitul lunii în Scoția pentru două meciuri de pregătire în compania naționalei similare a Scoției. Meciurile vor avea loc în localitatea Ayr. În martie, ”tricolorii” vor întâlni Slovenia, Norvegia și Anglia la Turul de Elită.

 

sursa imaginilor video si foto: dolcesport