„OLI”, ole, Olimpia e în „C” !!!

DSC_1979După primele 90 de minute ale dublei manșe a barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, campioana județului Buzău, Olimpia Rm. Sărat, și cea a Galațiului, Avântul Valea Mărului, se aflau la egalitate, scor 1-1. În urma acestui egal, cu gol marcat, smuls la Rm. Sărat de către gălățeni în urma unui meci disputat pe o ploaie torențială îngreunând vizibil jocul elevilor lui Marius Tîrîlă și a lui Sorin Bodoc dar și pe fondul unor ratări uriașe ale galben-albaștrilor,  toată suflarea moldavă îi dădeau ca și promovați pe jucătorii proprii mai ales datorită faptului că manșa retur o disputau în fața propriilor spectatori.

Această dublă manșă poate fi un exemplu perfect că decizia luată de F.R.F. ca din acest sezon barajul pentru accederea în Liga a III-a să fie disputat în sistem tur-retur în locul unui singur meci disputat pe teren neutru este una foarte bună deoarece echipele au șansa să dovedească faptul că sunt adevărat mai valoroase decât adversarul și că merită promovarea, arătând acest lucru în ambele meciuri sau în retur datorită unui pas greșit ori a unei zile mai nefavorabile în prima manșă.

DSC_2128Așa a fost cazul și sâmbătă, 27 iunie, la returul disputat pe Stadionul „Prof. Costică Popovici” din comuna Valea Mărului. În fața a celor aproximativ 600 de suporteri gălățeni care, înaintea partidei aveau către echipa râmniceană niște scandări destul de „curajoase” precum „Cine vine-n groapă fără 5 nu scapă”, meciul a fost practic unul fără istoric. Având de partea lor susținerea unui oraș întreg, prin cei 200-250 de suporteri care au făcut deplasarea la Valea Mărului dar și a celor rămași acasă care le-au fost aproape cu gândul și cu sufletul, având de partea lor istoria sezoanelor petrecute în eșaloanele superioare, experiența, valoarea lotului și dorința, jucătorii Olimpiei au dovedit că ceea ce s-a întâmplat în tur nu a fost decât un simplu accident.

Cu jucători cu experiență precum Vișan Marius, Claudiu Ionescu, Bodoc Sorin, Scarlat Marian, Vasile Nicola, Roman Ionuț, Ceaușel Dragoș, Toader Costel, râmnicenii practic nu le-au dat nicio șansă gazdelor de sâmbătă. După numai 2 minute scurse de la fluierul de start Vișan primește o minge în suprafața de pedeapsă și nu poate fi oprit de către fundașii gălățeni decât printr-o tragere evidentă de tricou, centralul arătând fără ezitare punctul cu var. Responsabilitatea executării și-o asumă Claudiu Ionescu care face ca râmnicenii să anuleze deja avantajul obținut în partida tur de gălățeni.

Jucătorii Olimpiei continuă să-și domine adversarul și, în minutul 27, același Vișan este faultat la aproximativ 20 de metri, lateral stânga, de buturile porții lui Stoica iar Nicola execută perfect și deja un lucru era cert: meciul nu va avea prelungiri.

Până la pauză Olimpia își triplează avantajul pe tabelă datorită reușitei lui Vișan din minutul 39, un 0-3 care arată exact realitatea petrecută în teren.

Mitanul secund nu a venit cu nimic nou în jocul celor două formații, râmnicenii intrând pe teren la fel de motivați ca la startul partidei fiind în continuare echipa care controlează meciul și, la numai 4 minute de la reluare, Cl. Ionescu face dubla. Până la final, jucătorii Olimpiei își mai trec în cont încă două reușite prin Vișan (58) și Cl. Ionescu (72).

Așadar, Avântul V. Mărului 0-6 Olimpia Rm. Sărat și râmnicenii revin acolo unde le este locul arătând încă o dată că, dacă au suporterii aproape, alcătuiesc o echipă redutabilă indiferent că joacă pe teren propriu sau în deplasare.

OLIMPIA RM. SĂRAT: Toader, Andreiu, Scarlat, Ceaușel, Croitoru (Măndoiu), Bodoc (Ghițulescu), Roman (Chiorpec), Cl. Ionescu, Chivu , Nicola, Vișan (Dulă).

Pe banca de rezerve au mai luat loc Ceparu, Tuca și Grăjdan.

AVÂNTUL VALEA MĂRULUI: Stoica, Tudose (Onea), Spânache, Buleandră, Gîrleanu, Cristian, Ghisman, Curteanu (Dodan), Dorofte, Pintilie, Lupu.

Pe banca de rezerve au mai luat loc Vintilă, Barbu, Stoian, Purice.

Brigada de arbitri: Chițu Marius, Vornicu Adrian, Iovu Ciprian.

Observatori: Cojocaru Sorin, Borcan Ionuț.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Mergem să promovăm împreună !!!

Suporterii care doresc să fie alături și să susțină echipa la partida retur a barajului de promovare (sâmbătă,27 iunie), la Valea Mărului, se pot ÎNSCRIE (50 locuri) până vineri seară printr-un COMMENT chiar la această postare lăsându-și numele, prenumele, seria și numărul de buletin dar și data și ora comment-ului (EX: 22 iunie, ora 21:30, nume și prenume, serie … nr. ….).
O altă listă pe care vă puteți înscrie o găsiți la Sala Municipală a Sporturilor (zilnic intre orele 9:00 – 13:00).
Precizăm faptul că persoanele minore nu pot face deplasarea cu galeria decât numai însoțiți de o persoană adultă.
Plecarea se va face sâmbătă, 27 iunie, de la Sala Municipală a Sporturilor la orele 15:00.

Olimpia Rm. Sărat 1-1 Avântul V. Mărului și promovarea se decide în partida retur

DSC_2063Campioana Ligii a IV-a Buzău, Olimpia Rm. Sărat, şi cea a Galațiului, Avântul Valea Mărului, au remizat, sâmbătă, 20 iunie, în prima manşă a barajului de promovare în Liga 3. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat, soarta echipei care va urca un eşalon urmând a se decide peste o săptămână, de această dată pe terenul gălățenilor.

Având de partea lor avantajul terenului propriu și încurajările propriilor suporteri care au fost la înălțime și de această dată, elevii lui Marius Tîrîlă au avut o primă repriză excelentă, repriză în care și-au dominat copios adversarul, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, primele 60 de minute ale partidei fiind dominate de o ploaie torențială și de atacurile galben-albaștrilor. O ploaie care a ținut morțiș să-și pună amprenta asupra calității jocului reușind să-i ajute pe gălățeni având în vedere că aceștia constituie o echipă mai puțin combinativă decât Olimpia combinată cu tragerile acestora de timp începute chiar de la startul partidei când, la fiecare contră jucătorii îmbrăcați în roșu și albastru se tăvăleau 20-30 de secunde după care continuau partida fără nicio problemă.

Așadar, jocul celor două echipe din primul mitan a fost unul de-a șoarecele și pisica cu râmnicenii conducând ostilitățile în teren. Singura întrebare fără răspuns fiind doar minutul în care se va deschide scorul. O puteau face, pe rând, Vișan, Chiorpec, Croitoru sau Roman care, din postură de 1 la 1 cu portarul, îl remarcă pe apărătorul buturilor gălățene. Întregul stadion deja se resemnase că acesta va fi rezultatul la pauză și vor aștepta repriza secundă pentru a se putea bucura de goluri însă Ceaușel ține morțiș să aducă bucuria în rândul râmnicenilor înainte de pauză când, după 42 de minute de joc, trimite cu capul în plasa porții adverse o minge centrată excelent din lovitură de la colț de către Nicola.

Urmează 15 minute în care ploaia ține să rămână în atenția tuturor, dar și, totodată, 15 minute de speranțe că poarta oaspeților va mai fi străpunsă în repriza secundă. Lucru care s-a dovedit a fi în zadar, terenul devenit foarte greu, cu bălți formate pe ici colo, a devenit principalul adversar al jucătorilor îmbrăcați în galben-albastru care nu și-au mai putut face jocul combinativ, de posesie și acel schimb rapid de pase. Pe acest aspect, „Vălmărenii” au început să devină mai periculoși și, după 20 de minute de la reluare, Spânache reușește o egalare nesperată. Râmnicenii încearcă să grăbească ducerea mingii către poarta adversă nereușind însă să mai pună în pericol poarta gălățeană. Mai mult chiar, scăpați pe contraatac, jucătorii de la malul Dunării puteau să treacă în avantaj însă s-au lovit, în 2 rânduri, de un Toader aflat în formă maximă.

Așadar, după primele 90 de minute ale dublei manșe la sfârșitul căreia se va stabili echipa care se va afla începând din sezonul următor pe harta fotbalului românesc, egalitatea persistă și promovarea se joacă până în ultimul minut.

Episodul cu numărul 2, returul, dintre Olimpia Rm. Sărat și Avântul Valea Mărului va avea loc sâmbăta viitoare, 27 iunie, cu începere de la orele 17:30 pe Stadionul Comunal din Valea Mărului și noi, întreaga „familie Olimpia”, nu trebuie să ratăm acest lucru rămânând uniți și încrezători în băieți și acum trebuie mai mult ca oricând să le fim alături în această deplasare umplând autocarele care se vor pune la dispoziția noastră pentru a putea PROMOVA ÎMPREUNĂ. 

Olimpia Rm. Sărat : Toader – Chivu, Ceaușel, Scarlat, Ghițulescu – Bodoc, Croitoru –  Roman (Dula 75), Nicola, Chiorpec (Andreiu 66) – Vișan. Antrenor: Marius Tîrîlă

Avântul V. Mărului: Stoica – Pintilie, Lupu, Dorofte, Onea – Tudose, Spânache, Buleandră, Cristian, Ghisman – Gîrleanu. Antrenor: Crăciun Bogdan.

 

PENTRU A PUTEA VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Marius Tîrîlă: „ambele echipe pornesc cu șanse egale … avem nevoie de suporteri pentru a putea duce împreună echipa pe harta fotbalului profesionist”

DSC_1514Jucătorii Olimpiei Rm. Sărat au intrat în linie dreaptă cu antrenamentele în ceea ce privește dubla manșă a barajului pentru accederea în Liga aIII-a. Roman și compania se pregătesc intens și cu maximă seriozitate în vederea obținerii unei îndelung așteptate și mult dorite promovări.

Adversarul pe care-l vor întâlni râmnicenii este campioana județului Galați, Avântul Valea Mărului, o echipă incomodă, deloc de neglijat, o echipă ce a câștigat un campionat la fel de puternic ca cel al Buzăului.

În ceea ce privește meciurile împotriva gălățenilor, principalul Marius Tîrîlă ne-a declarat că ” ambele echipe pornesc cu șanse egale ținând cont că amundouă au terminat pe primul loc în două campionate puternice, la o diferență destul de mare de ocupantele locului secund. Nu știu dacă tragerea la sorți ne-a fost sau nu favorabilă, acest lucru îl vom vedea după finalul celor 180 de minute ale celor două manșe, însă eu sunt optimist și încrezător în forța grupului pe care-l avem la Râmnic dar și în valoarea atât a jucătorilor cât și a jocului pe care-l practicăm. Mingea este rotundă și tratăm foarte serios aceste două partide, am văzut în nenumărate rânduri că în fotbal au fost multe surprize. Personal, aș fi preferat să jucăm cu echipele campioane din Covasna, Brăila sau Tulcea. Cele două echipe sunt diferite din punct de vedere al stilului de joc. Adversarul nostru are avantajul terenului propriu în meciul retur însă, așa cum am spus mai devreme, noi avem de partea noastră unitatea grupului, dorința de a reveni acolo unde ne este locul și mai avem de partea noastră valoarea individuală a jucătorilor dar și susținerea unui oraș întreg, a unor suporteri minunați la care facem apel să vină în număr mare, așa cum au făcut-o mereu, și să-i susțină pe băieți în ambele meciuri pentru a putea duce împreună echipa pe harta fotbalului profesionist, acolo unde ne este locul. AVEM NEVOIE DE VOI … HAI OLIMPIA !!! „.

Partida tur dintre Olimpia Rm. Sărat si Avântul Valea Mărului se va disputa sâmbătă, 20 iunie, cu începere de la orele 17:30 pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat în timp ce partida retur se va juca o săptămână mai târziu pe terenul gălățenilor.

Drumul Olimpiei Rm. Sărat spre Liga a III-a trece prin Valea Mărului, campioana județului Galați

afis baraj fbProaspăta campioană a Ligii a IV-a Buzău, Olimpia Rm. Sărat, și-a aflat joi adversarul împotriva căruia va disputa dubla manșă a barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon fotbalistic românesc. Sorții au scos în calea elevilor pregătiți de principalul Marius Tîrîlă și de secunzii Sorin Bodoc și Ionuț Popa campioana județului Galați, Avântul Valea Mărului.

Cele două formații au câștigat la pas campionatele județene din care provin, Olimpia terminând cu un avans de 14 puncte în fața Petrolului Berca, în timp ce gălățenii au terminat cu 17 puncte mai mult decât echipa de pe locul secund, Fulgerul Smulți. Totodată, cele două echipe s-au dovedit pe întreg sezonul recent încheiat a fi foarte prolifice în atac și, în același timp, cu apărări solide. Galben-albaștrii au un total de 135 de goluri marcate și numai 23 primite în 30 de etape, cu un frumos +39 în dreptul clasamentului adevărului, acumulând 84 de puncte (27 de victorii, 3 egaluri, 0 înfrângeri). Adversara Olimpiei, Valea Mărului, a câștigat campionatul cu un total de 67 de puncte în 26 de etape, înregistrând 21 de victorii, 4 egaluri și o înfrângere, cu un număr de 113 goluri marcate și 26 primite.

Imediat după ce a aflat adversarul pe care-l va întâlni, antrenorul Marius Tîrîlă a declarat că ” ambele echipe pornesc cu șanse egale ținând cont că amundouă au terminat pe primul loc în două campionate puternice, la o diferență destul de mare de ocupantele locului secund. Nu știu dacă tragerea la sorți ne-a fost sau nu favorabilă, acest lucru îl vom vedea după finalul celor 180 de minute ale celor două manșe, însă eu sunt optimist și încrezător în forța grupului pe care-l avem la Râmnic dar și în valoarea atât a jucătorilor cât și a jocului pe care-l practicăm. Mingea este rotundă și tratăm foarte serios aceste două partide, am văzut în nenumărate rânduri că în fotbal au fost multe surprize. Personal, aș fi preferat să jucăm cu echipele campioane din Covasna, Brăila sau Tulcea.

Cele două echipe sunt diferite din punct de vedere al stilului de joc. Adversarul nostru are avantajul terenului propriu în meciul retur însă, așa cum am spus mai devreme, noi avem de partea noastră unitatea grupului, dorința de a reveni acolo unde ne este locul și mai avem de partea noastră valoarea individuală a jucătorilor dar și susținerea unui oraș întreg, a unor suporteri minunați la care facem apel să vină în număr mare, așa cum au făcut-o mereu, și să-i susțină pe băieți în ambele meciuri pentru a putea duce împreună echipa pe harta fotbalului profesionist, acolo unde ne este locul. AVEM NEVOIE DE VOI … HAI OLIMPIA !!! „.

Totodată, facem apel la suporterii noștri ca, în zilele meciurilor, să vină îmbrăcați în tricouri/bluze de culoare galbenă sau albastră.  … haideți să transformăm stadionul într-o mare galben-albastră !!!

Primul meci dintre Olimpia Rm. Sărat si Avântul Valea Mărului se va disputa sâmbăta viitoare, pe 20 iunie, cu începere de la orele 17:30 pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat în timp ce partida retur se va juca o săptămână mai târziu pe terenul gălățenilor.

Olimpia Rm. Sărat este noua campioană a județului Buzău și va întâlni campioana județului Galați la baraj

collageMiercuri, 10 iunie, Liga a IV-a Buzău și-a desfășurat ultimul episod al sezonului 2014-2015. În această ultimă etapă, Olimpia Rm. Sărat a primit vizita ocupantei locului secund, Petrolul Berca, într-o partidă care s-a dovedit a fi una aprig disputată, o partidă în care ambele formații au dovedit că își ocupă pe merit pozițiile în clasament, în ciuda faptului că nu mai putea schimba lucrurile în ceea ce privește campioana județului datorită faptului că râmnicenii își asiguraseră trofeul cu 3 etape înainte de final. Pe o ploaie torențială începută cu 30 de minute înainte de fluierul de start al centralului Frățilă Adrian, ploaie ce a continuat și pe tot parcursul primei reprize, jucătorii ambelor echipe au arătat un fotbal alert, cu multe faze de poartă, 6 goluri și răsturnări de scor.

Oaspeții conduși din teren de Daniel Petre și de cei doi foști jucători ai Olimpiei, Lungoci și Vișan, erau foarte aproape să strice petrecerea râmnicenilor când, după 21 de minute de joc, conduceau pe tabela de marcaj cu 2-0. În ciuda acestui fapt, elevii lui Marius Tîrîlă strâng rândurile și încep să practice jocul cu care și-a obișnuit suporterii în acest sezon punând stăpânire pe mijlocul terenului și devenind mult mai periculoși în atac. Imediat după reluarea jocului, în minutul 48, portarul oaspeților, Toboș, în ciuda intervențiilor excelente avute este învins de Chivu și galben-albaștrii capătă culoare în obraji. Debutul excelent de repriză secundă al râmnicenilor se concretizează din nou pe tabelă după alte 7 minute scurse atunci când Ceaușel îl învinge din nou pe Toboș și egalează scorul. Olimpia își continuă atacurile și, Nicola ține morțiș să reamintească tuturor că Olimpia este noua campioană prin două șuturi excelent expediate din afara suprafeței de pedeapsă în minutele 66 și 90+2 stabilind rezultatul final … un 4-2 meritat de Olimpia, un rezultat ce a arătat perfect realitatea din teren.

După cele 30 de etape ale sezonului, râmnicenii cuceresc trofeul de campioni și așteaptă acum să dispute barajul de promovare în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc, un baraj ce se va disputa în dublă manșă și unde, în urma tragerii la sorți efectuate astăzi la Casa Fotbalului, Olimpia va întâlni campioana județului Galați, Avântul Valea Mărului. Primul joc, turul, se va juca la Rm. Sărat, pe Stadionul „OLIMPIA”, sâmbătă, 20 iunie, cu începere de la orele 17:30 în timp ce returul este programat o săptămână mai târziu, mai precis pe 27 iunie, de la aceeași oră pe terenul gălățenilor.

 

PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI

Campioană cu 2 runde înainte de final, Olimpia se deplasează mâine la A.S. Săgeata

DSC_1738Au mai rămas numai două etape de disputat din actuala stagiune a Ligii a IV-a Buzău. Cu un avans de 10 puncte față de Petrolul Berca, echipă ce ocupă poziția secundă în clasament, Olimpia Rm. Sărat este matematic noua campioană și se concentrează acum pe meciurile barajului ce duce în Liga a III-a, un baraj la finalul căruia întreg râmnicul dorește să sărbătorească o promovare binemeritată și îndelung așteptată.

La sfârșitul acestei săptămâni se vor disputa meciurile penultimei runde, cea cu numărul 29. Proaspăta campioană începe această etapă mâine, 5 iunie, atunci când se va deplasa pe terenul ocupantei locului 6, A.S. Săgeata.

Partida va începe de la orele 18:00.

Republicanii „B”, primul meci, prima victorie la Turneul Semifinal al Cupei Federației

DSC_1811După ce au terminat pe primul loc în Etapa Zonală a Cupei Federației, în urma victoriilor obținute împotriva Concordiei Chiajna și a celor de la Juventus București, juniorii republicani „B” ai Olimpiei Rm. Sărat participă în această perioadă la Etapa Semifinală a competiției.

În această fază, alături de râmniceni, s-au calificat câștigătoarele celorlalte 7 serii: AFC Unirea 1924 Alba Iulia, LPS Bihor, LPS Satu Mare, ACSM Râmnicu Vâlcea (echipe ce fac parte din Seria 1 a turneului) și Olimpia Rm. Sărat, Oțelul Galaţi, Atletic Bradu, Ceahlăul Piatra Neamț (echipe ce fac parte din Seria II).

Meciurile seriei din care face parte și Olimpia se dispută la Galați și au început de ieri, duminică, 31 mai. Așadar, în prima etapă a Turneului, elevii pregătiți de Marius Tîrîlă și Viorel Bodan au întâlnit Ceahlăul Piatra Neamț într-o partidă ce s-a disputat pe Stadionul „OȚELUL” cu începere de la orele 18:00 și, totodată,  a reprezentat și primul succes al galben-albaștrilor după reușita lui Drăghici din minutul 21.

În cealaltă partidă s-au întâlnit Oțelul Galați și Atletic Bradu, partidă terminată cu victoria gălățenilor, scor 3-2.

În cea de-a doua zi a competiției, astăzi, cu începere de la orele 18:00, Olimpia va întâlni Oțelul Galați într-un meci la finalul căruia echipa învingătoare se poate considera, cu șanse mari, ca și calificată în finala competiției ce se va disputa pe 8 iunie la Mogoșoaia.

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să le ținem pumnii fotbaliștilor Olimpiei în speranța că vor reuși încă o dată să aducă numele orașului nostru pe buzele elitei fotbalului și, totodată, să ne facă mândri și să ne aducă încă un trofeu în vitrină.

 

PENTRU A PUTEA VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI, CLICK AICI