CSM Rm. Sărat revine mâine seară în fața prorpiilor suporteri

     După 2 etape consecutive în care formația locală de liga a III-a, CSM Rm. Sărat, a evoluat pe teren străin, râmnicenii vor evolua în această săptămână pe teren propriu, marți și vineri.

     Așadar, mâine cu începere de la ora 17:00, Tîrîlă și compania vor disputa partida restantă cu Agricola Borcea, partidă ce a fost amânată cu două săptămâni în urmă datorită condițiilor meteo nefavorabile.

     Râmnicenii vin după victoria obținută pe terenul Victoriei Traian, scor 1-0, în timp ce oaspeții de mâine vin după insuccesul de pe teren propriu, 3-5, în fața Progresului Spartac București. În tur, Csm-ul s-a impus cu scorul de 3-1 datorită unui hattrick al lui Bogdan Bălan.

     Partida de mâine va fi condusă de o brigadă compusă din Neculcea Bogdan (Bucureşti), Răduță Gabriel (Ploieşti) și Mociorniță Nicolae Bogdan (Băicoi), în timp ce observatori vor fi domnii Ciocoiu Constantin (Băicoi), Rusu Cristinel (Focşani).

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează la Agricola Borcea sâmbătă pentru meciul din etapa IV

     După cel de-al doilea succes obținut pe teren propriu runda precedentă, a treia, din acest sezon, râmnicenii de la CSM Rm. Sărat vor avea parte de o deplasare în județul Călărași la acest sfârșit de săptămână pentru a da piept cu formația FC Agricola Borcea într-o partidă ce va contata pentru etapa cu numărul 4.

     Elevii lui Marius Tîrîlă vin așadar după succesul de pe teren propriu cu FC Voluntari 2, scor 2-1, în timp ce călărășenii vin după insuccesul de pe terenul de la Farul Constanța, scor 1-3.

     Partida se va disputa sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la orele 17:00 pe Terenul Comunal din Borcea și va fi arbitrată de o brigadă compusă din domnii Safta Mihai (Iordăcheanu), Călărașu Ștefan (Câmpina), Ciorescu Octavian (Ploieşti). Observatorii partidesi sunt doamna Berceanu Roxana (Bucureşti), respectiv domnul Giuran Iulian (Constanţa).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

Vineri, 15 septembrie:

Sportul Chiscani  2 – 6        Metalul Buzău
FC Voluntari 2  2 – 2        Progresul 1944 Spartac Buc.

 

Sâmbătă, 16 septembrie:

 

FC Agricola Borcea   –        CSM Râmnicu Sărat
Axiopolis Sport Cernavodă   –        FCSB 2
ACSM Olteniţa   –        Înainte Modelu
Unirea 04 Slobozia   –        Delta Dobrogea Tulcea
Victoria Traian   –        Farul Constanţa

 

Iulian Grigoraș