CSM Rm. Sărat, amical cu Viitorul Ianca, sâmbătă de la 11:00

     După ce s-a reunit de aproape 2 săptămâni în vederea pregătirii returului sezonului competițional 2017-2018 al Ligii a III-a, formația CSM Rm. Sărat va disputa în acest sfârșit de săptămână o partidă de verificare.

     Adversara elevilor principalului Marius Tîrîlă, secundului Sorin Bodoc și ai lui „nea Vio” Bodan din postura de antrenor cu portarii, va fi formația de liga a IV-a Brăila, Viitorul Ianca, formație ce ocupă prima poziție a clasamentului la sfârșitul acestui tur de sezon al primului eșalon județean din Brăila.

     Partida se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie, cu începere de la orele 11:00 pe Terenul II din incinta stadionului „OLIMPIA”.

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează sâmbătă la Modelu în etapa a 11-a

     Seria a II-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc a ajuns la episodul cu numărul 11.

     În această rundă, echipa locală, CSM Rm. Sărat, va avea parte de o deplasare în județul Călărași pentru a da piept cu formația Înainte Modelu. Cele două formații ocupă poziții apropiate în clasament, CSM locul 8 cu 15 puncte în timp ce gazdele de mâine ocupă poziția a 9-a cu un total de 10 puncte.

     Partida se va desfășura sâmbătă cu începere de la orele 14:00 pe Stadionul „Vasile Enache” și va fi condusă de o brigadă compusă din Anton Sergiu (Bucureşti), State Şerban (Curtea de Argeş) și Cojocaru Ionuț (Giurgiu). Observatori vor fi domnii Totan Mihnea Marsilian (Bucureşti), Cârlig Petrea (Tulcea).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

 

Vineri:

 

FCSB 2 1  –  4      Farul Constanţa
Sportul Chiscani  0  –  2           Agricola Borcea

 

Sâmbătă:

 

Înainte Modelu   –        CSM Râmnicu Sărat
ADelta Dobrogea Tulcea   –        Axiopolis Sport Cernavodă
Metalul Buzău   –        Progresul 1944 Spartac
ACSM Olteniţa   –        Victoria Traian
Unirea 04 Slobozia   –        FC Voluntari 2

 

Iulian Grigoraș

Sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice la Rm. Sărat

     Sfârșitul acestei săptămâni va aduce pentru iubitorii sportului cu balonul rotund și nu numai mai multe evenimente ce se vor desfășura pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă la Râmnicu Sărat.

     Totul va începe vineri de la orele 15:00 pe Stadionul Municipal „OLIMPIA „atunci când echipa locală de liga a III-a, CSM Rm. Sărat, va da piept în derby-ul județului cu Metalul Buzău.

     Imediat după această partidă, râmnicenii sunt invitați la Sala Municipală, lângă Primăria Rm. Sărat, pentru a putea urmări o partidă demonstrativă unde vor evolua nume grele ale fotbalului cărora li se vor alătura și Miodrag Belodedici , actualmente director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal care s-a remarcat ca fotbalist la Steaua București, între 1983 și 1989, și la Steaua Roșie Belgrad, între 1989-1992. A câștigat 2 Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București, dar și Jean Vlădoiu, fotbalist ce a acumulat 324 de meciuri în Liga 1 și a înscris 130 de goluri, a câștigat Campionatul României de trei ori: în 1993, 1996 și 2001, de fiecare dată cu Steaua, a câștigat Cupa României de două ori, în 1992 și 1996, tot cu Steaua, a fost golgheterul Ligii 1 în 1996 și a evoluat pentru naționala de fotbal a României în 28 de meciuri, marcând două goluri.

CARAVANA „Performanța are viitor” – Râmnicu Sărat găzduiește sâmbătă ultimul trial al anului

     A treia preselecție a sezonului 2017 – 2018 al proiectului „Performanța are viitor” va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, ora 09:00, pe Stadionul Victoria (Armata) din Râmnicu Sărat, județul Buzău.

     „Performanța are viitor”, caravana de scouting dezvoltată de Federația Română de Fotbal și Gillette, o marcă din portofoliul P&G, va ajunge sâmbătă în Râmnicu Sărat, județul Buzău.

     Tinerii fotbaliști cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani sunt așteptați de echipa FRF începând cu ora 09:00 pe Stadionul Victoria (Armata). Scouterii coordonați de Ion Geolgău, Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu vor selecta la finalul preselecției doi noi membri ai echipei Performanța are Viitor, sezonul 2017 – 2018.

”Primele două preselecții ale sezonului, organizate în Constanța și Putna, s-au dovedit a fi de succes, cu peste 800 de participanți și patru jucători foarte talentați selectați. Mergem la Râmnicu Sărat cu încredere și ne așteptăm să vedem același nivel de entuziasm și talent la tinerii din județul Buzău”, a declarat pentru site-ul FRF Miodrag Belodedici, Ambasador Performanța are Viitor.

     Caravana s-a oprit în acest sezon la Constanța (20 august) și Putna (1 octombrie) și va continua în primăvara anului viitor cu alte trei preselecții. Datele și localitățile vor fi anunțate de Gillette și Federația Română de Fotbal în luna ianuarie a anului viitor.

     Cei mai buni 11 jucători selectați se vor alătura echipei care în luna mai va merge la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia pentru un stagiu de pregătire și la Barcelona, pentru un antrenament la faimoasa bază Ciutat Esportiva Joan Gamper a FC Barcelona. Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci de-al FC Barcelona din tribunele stadionului Nou Camp.

     Pentru a putea fi înscriși în selecție, participanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Vârstă între 10 și 14 ani, împlinită până la data de 31 iulie 2017;
• Să fie însoțiți de tutore sau părinte, acesta urmând să își dea acordul pentru participare, pe baza căruia se face înscrierea;

     „Performanța are viitor” se desfășoară sub umbrela programului FRF – “Împreună suntem fotbal” – și are loc în perioada august 2017 – mai 2018.

     În primul sezon al proiectului, Gillette și Federația Română de Fotbal au organizat preselecții la Moldova Nouă (județul Caraș-Severin), Bascov (județul Argeș), Jucu (județul Cluj) și Pădureni (județul Vaslui).

     Așadar, râmnicenii sunt invitați să se delecteze cu fotbal, să-și susțină echipa favorită așa cum numai eă știu, să urmărească la lucru o parte dins istoria fotbalului românesc dar și o mare parte, sperăm noi, din viitorul fotbalului românesc.

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat, se deplasează la Tulcea în etapa a 9-a

     Formația de Liga a III-a, CSM Rm. Sărat va avea parte de o deplasare pe terenul celor de la Delta Dobrogea Tulcea în runda cu numărul 9 al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc.

….. După ce în ultimele 3 runde elevii lui Marius Tîrîlă au avut parte de adversari redutabili, practic primele 3 formații din fruntea clasamentului și, totodată, echipele ce se luptă pentru promovare, Farul Constanța, Axiopolis Cernavodă și Progresul Spartac București, fotbaliștii râmniceni vor să aducă toate punctele puse în joc de la Tulcea și, astfel, să acumuleze 15 puncte în clasament pentru a putea pregăti cât mai bine derby-ul județului Buzău când vor întâlni formația Metalul.

…..Partida Delta Dobrogea Tulcea – CSM Rm. Sărat va avea loc vineri, 20 octombrie, cu începere de la orele 15:00 și se va disputa pe Stadionul „Delta” și va fi condusă de o brigadă exclusiv din București compusă din Ene Mihai Laurențiu, Bărbulescu Marius și Goicea Silviu.

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat – Axiopolis Cernavodă, mâine de la 15:00 în etapa a VII-a

     Participantă în seria a 2-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, CSM Rm. Sărat va avea parte de 2 etape de foc pe teren propriu.

     Prima dintre acestea va avea loc vineri, 6 octombrie, pe Stadionul Municipal „OLIMPIA”cu începere de la orele 15:00, partidă în care elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc vor da piept  cu formația constănțeană Axipolis Cernavodă.

     Cele două formații sunt apropiate în clasament fiind despărțite de 1 singur punct, constănțenii aflându-se pe locul 5 cu 13 puncte acumulate în timp ce râmnicenii se află o poziție mai jos cu 12 puncte acumulate până în prezent.

     Partida va fi condusă de o brigadă formată din Robu Ovidiu (Popeşti Leordeni), Petre Doru Nicolae (Bucov), Nan Marilena Catalina (Alexandria) în timp ce observatori vor fi domnii Simion Andrei (Bucureşti), Sava Cristian (Bacău).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

 

Vineri, 6 octombrie:

 

CSM Râmnicu Sărat   –             Axiopolis Sport Cernavodă
Delta Dobrogea Tulcea   –             Victoria Traian
Înainte Modelu   –             FC Voluntari 2
FCSB 2   –             Unirea 04 Slobozia

 

Sâmbătă, 7 octombrie:

 

Progresul 1944 Spartac Buc.   –             Farul Constanţa
Metalul Buzău   –             FC Agricola Borcea
ACSM Olteniţa   –             Sportul Chiscani

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează sâmbătă la Techirghiol pentru partida cu Farul Constanța

     Începând de astăzi (n.r. vineri), se vor desfășura partidele contând pentru etapa cu numărul 6 din cadrul Ligii a III-a la fotbal.

     În ceea ce privește seria a 2-a, serie unde activează și CSM Rm. Sărat, astăzi se vor desfășura 2 partide în timp ce restul se vor disputa mâine.

     Ocupanta ultimei trepte a podiumului, CSM Rm. Sărat va avea parte de o deplasare dificilă, în fieful ocupantei poziției secunde, Farul Constanța. Cele două formații sunt despărțite de 1 punct în clasament, râmnicenii având trecute în dreptul lor 12 puncte în timp ce echipa pregătită de Petre Grigoraș a acumulat 13 puncte. Ambele echipe vin după victorii obținute în runda precedentă pe teren propriu, elevii lui Marius Tîrîlă câștigând partida cu Victoria Traian, scor 3-0, în timp ce constănțenii au luat toate punctele în fața celor dee la Axiopolis Cernavodă câștigând cu 3-1.

     Partida Farul Constanța – CSM Rm. Sărat se va disputa sâmbătă, 30 septembrie, cu începere de la orele 17:00 pe Terenul din Techirghiol.

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

 

Vineri:

 

Sportul Chiscani   –        FCSB 2
FC Voluntari SA 2   –        Metalul Buzău

 

Sâmbătă:

 

Farul Constanţa   –        CSM Râmnicu Sărat
Axiopolis Sport Cernavodă   –        ACSM Olteniţa
Unirea 04 Slobozia   –        Înainte Modelu
Agricola Borcea   –        Delta Dobrogea Tulcea
Victoria Traian   –        Progresul 1944 Spartac Buc.

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat, Victori(a)oasă cu Traian și urcă pe 3 în clasament

     Etapa cu numărul 5 a Ligii a III-a, a adus pentru fotbaliștii de la CSM Rm. Sărat ce-a dea patra victorie, a treia de pe teren propriu, din acest sezon.

     Vineri cu începere de la orele 17:00, Stadionul „Olimpia” din Rm. Sărat a fost gazda partidei ligii a treia la fotbal dintre formația locală, CSM Rm. Sărat și brăilenii de la Victoria Traian. 

     Intrați pe teren determinați să respecte calculele hârtiei care îi dădeau drept favoriți, jucătorii râmniceni au tranșat soarta partidei până la pauză chiar prin reușitele antrenorilor jucători Marius Tîrîlă care a deschis scorul în minutul 23 și a lui Sorin Bodoc care, în ultimul minut al primului mitan, a transformat o lovitură de la punctul cu var obținută tot de Marius Tîrîlă care a fost faultat clar în suprafața de pedeapsă de portarul oaspeților Tunea. Rezultatul final, 3-0, a fost stabilit de golgeterul galben-albaștrilor, Bogdan Bălan în cel de-al doilea minut al prelungirilor.

     Așadar, CSM Rm. Sărat acumulează 12 puncte în clasament urcând pe podiumul seriei a 2-a și, totodată, râmnicenii nu se dezmint și, pe langă faptul că este echipa cu cei mai mulți juniori în teren, a bifat și introducerea pe teren, la vârsta de numai 14 ani, în minutul 70 a lui Pescaru Cosmin, un junior din pepiniera proprie născut în iulie 2003.

     Următoarea partidă a CSM-ului, cea din etapa a 6-a, va avea loc sâmbăta viitoare, 30 septembrie, în deplasare la Constanța, pe Stadionul „Farul” cu formația locală ASSCS Farul Constanţa.

 

Click AICI pentru a vedea galeria foto a meciului

 

IATĂ REZULTATELE COMPLETE ALE ETAPEI:

 

CSM Râmnicu Sărat  3 – 0       Victoria Traian
Delta Dobrogea Tulcea  0 – 3       FC Voluntari 2
FCSB 2  5 – 0        ACSM Olteniţa
Farul Constanţa  3 – 1       Axiopolis Sport Cernavodă
Progresul 1944 Spartac Buc.  1 – 0        FC Agricola Borcea
Metalul Buzău  2 – 2       Unirea 04 Slobozia
Înainte Modelu  8 – 0       Sportul Chiscani

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat primește vizita celor de la Victoria Traian în runda a 5-a

     După victoria obținută, scor 3-1, în etapa precedentă pe terenul celor de la Agricola Borcea, fotbaliștii de la CSM Rm. Sărat vor evolua în fața propriilor suporteri la sfârșitul acestei săptămâni.

     Elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc vor da piept cu formația brăileană Victoria Traian, formație aflată la primul sezon de Liga a III-a, aceasta promovând în această vară.

     Chiar dacă râmnicenii par favoriți, cel puțin după calculele hârtiei, aceștia sunt convinși că brăilenii vin la Râmnic să își vândă scump pielea și să acumuleze primul sau primele puncte din acest sezon și de aceea Roman&Co. vor intra la fel de concentrați și de motivați pe teren pentru a obține toate cele trei puncte puse în joc.

     Partida CSM Rm. Sărat – Victoria Traian este programată a se disputa mâine, vineri, cu începere de la orele 17:00 pe Stadionul „OLIMPIA” și va fi condusă de o brigadă compusă din domnii Buzea Vasile (Bucureşti), Neacșu Ionuț Traian (Bucureşti) și Vițelaru Cosmin (Vaslui) în timp ce observatori for fi domnul Popescu Cătălin Eugen (Ploieşti), respectiv domnul Starica Virgil (Iaşi).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

 

Vineri, 22 sept:

CSM Râmnicu Sărat   –        Victoria Traian
Delta Dobrogea Tulcea   –        FC Voluntari 2
FCSB 2   –        ACSM Olteniţa

 

Sâmbătă, 23 sept:

 

Farul Constanţa   –        Axiopolis Sport Cernavodă
Progresul 1944 Spartac Buc.   –        FC Agricola Borcea
Metalul Buzău   –        Unirea 04 Slobozia
Înainte Modelu   –        Sportul Chiscani

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se întoarce cu toate punctele de la Borcea și obține a treia victorie din patru etape

     Etapa cu numărul 4 a seriei a 2-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc a programat pentru CSM Rm. Sărat o deplasare în județul Călărași la nou-promovata Agricola Borcea, o formație incomodă care cedează greu punct sau puncte pe teren propriu.

     Elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc au făcut o partidă foarte bună dominând pe tot parcursul meciului, atât teritorial cât și din punct de vedere al posesiei. Chiar dacă șutul lui Roman din minutul 35 lovește stâlpul din partea stângă a portarului călărășean, fotbaliștii râmniceni reușesc să între la pauză în avantaj datorită reușitei lui Bălan din minutul 44.

     Galben-albaștrii ies de la cabine determinați să mai înscrie și să se întoarcă la Râmnic cu toate punctele puse în joc. Acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj care, în minutul 71 arăta scorul de 3-0 datorită triplei lui Bogdan Bălan din minutele 53, respectiv 71. Gazdele reușesc să reducă din diferență după 5 minute prin Bumbac care înscrie de la punctul cu var însă nu mai au forța de a mai schimba tabela…1-3.

     Așadar, CSM Rm. Sărat obține cea de-a treia victorie din patru etape scurse și așteaptă vizita brăilenilor de la Victoria Traian într-o partidă ce se va disputa vineri, 22 septembrie cu începere de la orele 17:00.

Click AICI pentru a vedea galeria foto a partidei

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează la Agricola Borcea sâmbătă pentru meciul din etapa IV

     După cel de-al doilea succes obținut pe teren propriu runda precedentă, a treia, din acest sezon, râmnicenii de la CSM Rm. Sărat vor avea parte de o deplasare în județul Călărași la acest sfârșit de săptămână pentru a da piept cu formația FC Agricola Borcea într-o partidă ce va contata pentru etapa cu numărul 4.

     Elevii lui Marius Tîrîlă vin așadar după succesul de pe teren propriu cu FC Voluntari 2, scor 2-1, în timp ce călărășenii vin după insuccesul de pe terenul de la Farul Constanța, scor 1-3.

     Partida se va disputa sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la orele 17:00 pe Terenul Comunal din Borcea și va fi arbitrată de o brigadă compusă din domnii Safta Mihai (Iordăcheanu), Călărașu Ștefan (Câmpina), Ciorescu Octavian (Ploieşti). Observatorii partidesi sunt doamna Berceanu Roxana (Bucureşti), respectiv domnul Giuran Iulian (Constanţa).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI:

Vineri, 15 septembrie:

Sportul Chiscani  2 – 6        Metalul Buzău
FC Voluntari 2  2 – 2        Progresul 1944 Spartac Buc.

 

Sâmbătă, 16 septembrie:

 

FC Agricola Borcea   –        CSM Râmnicu Sărat
Axiopolis Sport Cernavodă   –        FCSB 2
ACSM Olteniţa   –        Înainte Modelu
Unirea 04 Slobozia   –        Delta Dobrogea Tulcea
Victoria Traian   –        Farul Constanţa

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează mâine la Focșani pentru Faza a III-a a Cupei României

     Ajunsă la turul al treilea, Cupa României la fotbal își va disputa meciurile acestui episod la mijlocul acestei săptămâni.

     Calificată în această fază după victoria obținută în faza precedentă, scor 1-0, pe terenul covăsnenilor de la FC Păpăuți, CSM Rm. Sărat se va deplasa miercuri, 13 septembrie, în județul Vrancea pentru a da piept pe Stadionul „Milcovul” cu începere de la orele 16:30 cu formația locală, proaspăt promovată în cel de-al treilea eșalon fotbalistic, CSM Focșani.

     Adversarul râmnicenilor din această fază a Cupei vine din postura de câștigătoare a acestui trofei le nivelul județului Vrancea iar în faza națională a trecut de Victoria Ianca, scor 4-1 în faza 1, și de Metalosport Galați, scor 5-0 în faza secundă.

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL FAZEI A III-A A CUPEI ROMÂNIEI:

CSM Focşani    –        CSM Râmnicu Sărat
Aerostar Bacău   –        Csikszereda Miercurea Ciuc
Performanţa Ighiu   –        Metalurgistul Cugir
Şoimii Lipova   –        Naţional Sebiş
Cetate Deva   –        CSM Școlar Reșita
ACS Şirineasa   –        Atletic Bradu
ACSO Filiaşi   –           Sporting Roşiori
AFCM Alexandria   –        Viitorul Domneşti
Petrolul Ploiești   –        Flacăra Moreni
Unirea Cristuru Secuiesc   –        Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca
Unirea 1924 Alba Iulia   –        Industria Gâlda
Voinţa Biled   –        Ripensia Timișoara
FC Agricola Borcea   –        Înainte Modelu
Delta Dobrogea Tulcea   –        Unirea 04 Slobozia
Zimbrul Slobozia Conachi   –        Sporting Lieşti
Olimpic Cetate Râşnov   –        AFC Hărman
CSM Roman   –        Ştiinţa Miroslava
FC Universitatea Cluj   –        Fotbal Comuna Recea

 

Iulian Grigoraș

C.S.M. Rm. Sărat își respectă blazonul pe teren propriu și învinge F.C. Voluntari 2

     La sfârșitul acestei săptămâni (n.r. vineri, 8 septembrie), cu începere de la orele 17:00 fotbaliștii de la CSM Rm. Sărat au disputat a doua partidă din acest sezon al ligii a III-a pe teren propriu.

     Dacă în prima rundă râmnicenii au învins formația brăileană Sportul Chiscani, de această dată aceștia au primit vizita echipei secunde a câștigătoarei Cupei și Sepercupei României, FC Voluntari. Se anunța o partidă grea pentru galben-albaștri, o partidă în care înfruntau o formație care și-a exprimat dorința de a promova la sfârșitul acestui sezon și care are în componență jucători valoroși din propria pepinieră alături de care principalul de la prima echipă, Claudiu Niculescu, îl „ajută” pe Dinu Todoran cu jucători din lotul formației de Liga I.

     Cu toate acestea, jucătorii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc au intrat motivați și dornici să facă o partidă bună, lucru care s-a văzut și pe tabelă la sfârșitul celor 90 de minute când era scris scorul de 2-1 datorită reușitelor lui Bogdan Bobe (15) și a lui Ionuț Roman (80) care a reluat în plasă mingea primită de la Sorin Bodoc după acesta a făcut o cursă de 40 de metri.

     În minutele de prelungiri, oaspeții reușesc să înscrie golul de onoare prin Teodorescu, un gol care nu a mai contat și CSM Rm. Sărat își adjudecă toate cele 3 puncte puse în joc acumulând astfel 6 puncte în cele 3 partide disputate până acum.

     Următoarea partidă pentru Roman și compania va avea loc la mijlocul săptămânii ce stă să înceapă, mai precis miercuri, 13 septembrie, de la 16:30 atunci când fotbaliștii râmniceni se vor deplasa la Focșani pentru a întâlni formația locală, CSM, într-o partidă ce va conta pentru turul 3 al Cupei României.

Click AICI pentru a vedea galeria foto a meciului

 

Iată rezultatele complete ale etapei:

 

CSM Râmnicu Sărat 2 – 1        FC Voluntari 2
Delta Dobrogea Tulcea  4 – 1        Sportul Chiscani
Victoria Traian  0 – 2        Axiopolis Sport Cernavodă
Farul Constanţa  3 – 1        FC Agricola Borcea
Progresul 1944 Spartac Buc.  4 – 1             Unirea 04 Slobozia
Metalul Buzău  1 – 0        ACSM Olteniţa
Înainte Modelu  1 – 3          FCSB 2

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat învinsă la Unirea Slobozia

     După victoria din runda inaugurală de pe teren propriu, scor 4-0, în fața brăilenilor de la Sportul Chiscani, râmnicenii de la CSM s-au deplasat sâmbătă, 2 septembrie, pentru etapa cu numărul 2 a Ligii a III-a în fieful Unirii Slobozia, una din cele mai bune echipe ale acestui eșalon care și-a anunțat intenția de a promova în eșalonul secund la sfârșitul acestui sezon lucru care se vede și după numele care alcătuiesc lotul formației ialomițene, nume cu ștate vechi și cu multe partide în eșaloanele superioare ale fotbalului românesc. Acest lucru s-a văzut cert și pe tabela de marcaj la sfârșitul celor 90 de minute, chiar dacă râmnicenii au reușit să deschidă scorul prin Bogdan Bălan în minutul 15. Până la pauză gazdele au reușit să întoarcă scorul în favoarea lor prin Răduca (24) și Bucă (31) pentru ca la final scorul să arate 6-1 în favoarea ialomițenilor datorită a încă patru reușite ale lui Toma (64), Răduca din penalty (72), Teodorescu tot din penalty (78) și a lui Gherasim (82).

     În runda următoare, etapa cu numărul 3, CSM Rm. Sărat va evolua pe teren propriu, vineri, 8 septembrie, cu începere de la orele 17:00, atunci când va primi vizita formației secunde a celor de la FC Voluntari.

 

Click AICI pentru a vedea galeria foto a meciului

IATĂ REZULTATELE COMPLETE ALE ETAPEI:

Unirea 04 Slobozia  6 – 1        CSM Râmnicu Sărat
Sportul Chiscani  0 – 4        Progresul 1944 Spartac Buc.
FC Voluntari 2  0 – 0        Farul Constanţa
Axiopolis Sport Cernavodă  4 – 2        Înainte Modelu
FCSB 2  0 – 0        Metalul Buzău
ACSM Olteniţa  5 – 0        Delta Dobrogea Tulcea
FC Agricola Borcea  7 – 0        Victoria Traian

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat se deplasează la Slobozia în etapa 2

     După ce au învins categoric în prima rundă, scor 4-0, în partida de pe teren propriu împotriva brăilenilor de la Sportul Chiscani, Roman și compania se vor deplasa la sfârșitul acestei săptămâni în județul Ialomița pentru a susține partida contra celor de la Unirea Slobozia.

     Această partidă va reprezenta pentru adversarul râmnicenilor debutul în noul sezon de campionat având în vedere că partida din runda inaugurală împotriva Farului Constanța a fost amânată datorită retragerii din campionat a echipei secunde a Viitorului (n.r. Farul trebuia să stea în prima etapă, iar Slobozia să joace cu Viitorul și, în urma retragerii echipei lui Gică Hagi, Farul nu a avut timp suficient să organizeze partida cu Slobozia). Așadar, ialomițenii au disputat o singură partidă în acest sezon, cea din turul 2 al Cupei României câștigate după loviturile de departajare, 6-5, în dauna celor de la Popești-Leordeni.

     Partida Unirea Slobozia – CSM Rm. Sărat se va disputa sâmbătă, 2 septembrie, cu începere de la orele 17:00 pe Stadionul „1 MAI” și va fi condusă de o brigadă compusă din Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti), Iugulescu Petruţa (Târgovişte) și Ivanov Roxana (Bucureşti), iar observatori vor fi domnii Matei Adrian (Berceni) și Borcan Ionut (Ploieşti).

 

IATĂ PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI A 2-A:

Vineri, 1 septembrie:

Sportul Chiscani   –        Progresul 1944 Spartac Buc.
FC Voluntari 2   –        Farul Constanţa

 

Sâmbătă, 2 septembrie:

Unirea 04 Slobozia   –        CSM Râmnicu Sărat
Axiopolis Sport Cernavodă   –        Înainte Modelu
FCSB 2   –        Metalul Buzău
ACSM Olteniţa   –        Delta Dobrogea Tulcea
Agricola Borcea   –        Victoria Traian

 

Iulian Grigoraș

CSM Rm. Sărat, debut cu victorie în noul sezon

     Vineri seară CSM Rm. Sărat a debutat în fața propriilor suporteri în noul sezon al Ligii a III-a. Adversarul râmnicenilor din această rundă inaugurală a fost Sportul Chiscani, un adversar pe care elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc l-au mai întâlnit și în sezonul precedent.

     Partida începută de la orele 18:00 i-a găsit pe galben-albaștri în atac încă de la primul fluier al centralului și, după numai două minute scurse de la startul meciului, fundașul brăilenilor, Boariu, face un fault în postură de ultim apărător iar centralul Motan nu ezită și îi arată direct cartonașul roșu. În atac, cu dorință aprigă de victorie, cu un joc pe măsură și cu un om în plus, lucrurile decurg cum nu se poate mai bine pentru CSM fapt care îl înregistra și tabela de marcaj după numai 18 minute de joc, 2-0 datorită reușitelor lui Tudoran și a lui Roman, iar până la pauză gazdele au mai scuturat o dată plasa porții lui Tudor prin Bălan în minutul 31.

     Mitanul secund se desfășoară după același scenariu, cu râmnicenii controlând autoritar partida, Crețu reușind să ducă scorul la 4-0 în minutul 56. Acesta a fost, dealtfel, și scorul final după cele 90 de minute.

     În etapa următoare, jucătorii de la CSM Rm. Sărat se vor deplasa la Slobozia pentru a da piept cu formația din localitate, Unirea.

 

Click AICI pentru a vedea galeria foto a meciului

 

Echipa CSM Rm. Sărat îi mulțumește și îi urează bun venit în rândul ei celei ce ne va reda prin imagini partidele echipei, MARA ENESCU!

 

IATĂ REZULTATELE COMPLETE ALE ETAPEI:

CSM Râmnicu Sărat 4 – 0      Sportul Chiscani
Delta Dobrogea Tulcea 2 – 10      FCSB 2
FC Agricola Borcea 1 – 2      Axiopolis Sport Cernavodă
Victoria Traian 0 – 7        FC Voluntari SA 2
Progresul 1944 Spartac Buc. 6 – 4      ACSM Olteniţa
Metalul Buzău 1 – 0           Înainte Modelu
Farul Constanţa  amânat       Unirea 04 Slobozia

Iulian Grigoraș

Olimpia Rm. Sărat – Sportul Chiscani, vineri în prima etapă a Ligii a III-a

     Repartizată în Seria a II-a al celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, Olimpia Rm. Sărat va disputa în acest sfârșit de săptămână prima partidă din cadrul sezonului 2017-2018. Adversarul râmnicenilor va fi formația brăileană Sportul Chiscani. Celel două echipe se cunosc datorită faptului că în sezonul trecut ambele au evoluat în Seria I și acesta reprezintă un motiv în plus pentru elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc să intre pe dreptunghiul verde motivați și cu dorința de a-și trece în cont toate punctele puse în joc, brăilenii reușind să le smulgă 4 din cele 6 puncte campionatul trecut.

     Așadar, vineri, 25 mai, de la orele 18:00 râmnicenii sunt invitați la Stadionul „OLIMPIA” pentru a-și susține favoriții și pentru a-i purta spre o victorie frumoasă.

     Partida va fi condusă de o brigadă compusă din domnii Motan Mihai (Aninoasa), Păunescu Adrian (Târgovişte) și Onicescu Ion (Glodeni). Observatorii partidei vor fi Popescu Cătălin Eugen (Ploieşti), respectiv Savu Cătălin (Galaţi).

Iată programul complet al etapei:

 

Vineri, 25 august:

Olimpia Râmnicu Sărat    –        Sportul Chiscani
Delta Dobrogea Tulcea   –        FCSB 2

 

Sâmbătă, 26 august:

Agricola Borcea   –        Axiopolis Sport Cernavodă
Victoria Traian   –        FC Voluntari SA 2
Progresul 1944 Spartac București   –        ACSM Olteniţa
Metalul Buzău   –        Înainte Modelu
Farul Constanţa  amânat      Unirea 04 Slobozia

 

Iulian Grigoraș

Olimpia merge mai departe în Cupă

     Marți, cu începere de la orele 17:30 s-au disputat partidele fazei a 2-a naționale din cadrul Cupei României, sezonul 2017-2018. 

     În această etapă au intrat în competiţie cele 26 de câştigătoare ale primei runde a fazei naţionale şi 32 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3, printre care și Olimpia Rm. Sărat care s-a deplasat la 200 km distanță, în județul Covasna, pentru a întâlni câștigătoarea fazei județene Covasna a cupei, F.C. Păpăuți.

     Partida disputată pe terenul fostei divizionare C, F.C. Zagon, a fost una atractivă, cu multe faze de poartă, râmnicenii jucându-se cu ocaziile, 4 ocazii mari la număr care l-au scos în evidență pe portarul gazdelor, fostul jucător al Coronei Brașov, Voința Sibiu sau ASA Târgu Mureș pe când aceste formații evoluau în primul eșalon, Dănălache.

     Golul izbăvitor a venit cu 15 minute înainte de fluierul celor 90 de minute atunci când Roman centrează în careu o minge din lovitură de colț care, cu puțin noroc, ajunge pe colțul lung la fundașul Sava urcat în careu, acesta îndeplinind o simplă formalitate și reușind să înscrie golul calificării Olimpiei. De remarcat a fost și goalkeeper-ul galben-albaștrilor care, pe final, a scos de la vinclu un șut puternic al gazdelor păstrând așadar tabela imaculată în rândul jucătorilor Olimpiei.

     Faza a III-a a Cupei României, la care vor participa cele 29 de echipe calificate din faza a II-a plus 5 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3 şi 2 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 32, este programată să aibă loc miercuri, 13 septembrie 2017. Până atunci însă, Olimpia Rm. Sărat va disputa peste două zile, vineri, de la orele 18:00,  în fața propriilor suporteri partidă împotriva brăilenilor de la Sportul Chiscani, partidă ce va conta pentru etapa 1 a seriei a II-a din cadrul Ligii a III-a.

 

Vezi AICI galeria foto a meciului

 

Iulian Grigoraș

Olimpia 0-0 Petrolul în ultimul amical al verii. Urmează deplasarea de la FC Păpăuți în Cupa României

     Vineri seara, cu începere de la orele 18:00, Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat a fost gazda unei sărbători fotbalistice. Chibiții veniți în tribune au putut sărbători, cu ocazia Zilelor Râmnicului, și au urmărit un ultim test al râmnicenilor înainte de începerea noului sezon fotbalistic al Ligii a III-a. Adversarul jucătorilor lui Tîrîlă și Bodoc a fost unul de gală, care a scris istorie în fotbalul românesc, Petrolul Ploiești.

     Spectatorii, după ce au făcut cunoștință cu loturile celor două formații, s-au putut bucura de un frumos spectacol oferit de actorii de pe dreptunghiul verde în ciuda faptului că tabela a rămas neschimbată de la primul până la ultimul fluier al centralului Frățilă.

     Așa cum am scris mai sus, acest amical a fost ultimul test din această vară, jucătorii Olimpiei urmând să înceapă partidele oficiale săptămâna viitoare. Dacă în campionat vor debuta vineri 25 august în fața propriilor suporteri, Roman și compania se vor deplasa marți, 22 august, în județul Covasna pentru a susține, de la orele 17:30, partida în fața formației de Liga 4 Covasna, FC Păpăuți, contând pentru Turul II al Cupei României. Acesta va fi, de altfel, primul meci oficial al râmnicenilor din sezonul 2017-2018 în timp ce covăsnenii, având postura de câștigători ai cupei pe plan județean, au intrat în Cupă (faza națională) din primul tur unde au reușit să elimine formația de Liga a III-a, AFC Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 4-2.

 

Iulian Grigoraș

Olimpia Rm. Sărat – Petrolul Ploiești, amical de gală cu ocazia zilelor Râmnicului

     Olimpia Rm. Sărat va disputa mâine (n.r. vineri), cu începere de la orele 17:30, un ultim test de verificare înaintea startului noului sezon competițional. Adversara râmnicenilor va fi una din echipele cele mai titrate ale fotbalului românesc, Petrolul Ploiești. Va fi practic un eveniment de gală, cele două formații își vor prezenta loturile cu care vor aborda sezonul 2017-2018 al Ligii ai III-a, Olimpia făcând parte din Seria a II-a, în timp ce prahovenii vor evolua în Seria a III-a. Totodată această partidă va reprezenta un flashback pentru iubitorii sportului rege din vremurile în care cele două formații evoluau în eșalonul secund, sezonul 2009-2010, atunci când partidele erau unele spectaculoase cu un fotbal de calitate oferit de actorii de pe dreptunghiul verde, mai precis în etapa cu numărul 11 încheiată cu victoria lupilor galbeni, scor 2-0, de pe Ilie Oană și în retur când Petrolul a trebuit să lupte până la ultima picătură pentru a lua cele trei puncte, scor 0-1.

     Așadar, acest amical va reprezenta pentru ambele formații ultimul test înaintea debutului din campionat ce va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare. Partida se va disputa pe Stadionul „OLIMPIA” din Rm. Sărat și va fi arbitrată de o brigadă compusă din domnii Frățilă Adrian, la centru, iar la cele două tușe din Andrei Silviu și Cîrjan Bianca.

     După terminarea acestui meci suporterii râmniceni sunt invitați să urmărească un meci de old-boys între două echipe alcătuite din foste glorii râmnicene, jucători care au promovat și promovează în continuare numele Olimpia și Rm. Sărat.

Olimpia Rm. Sărat – Sportul Chiscani în prima etapă a Ligii a III-a

     Miercuri, 16 august, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului în cele cinci serii ale Ligii 3, sezonul 2017-2018.

     Repartizată în Seria a II-a, alături de echipe precum FCSB 2, Viitorul 2, Voluntari 2 sau Farul Constanța,  Olimpia Rm. Sărat va debuta în noua stagiune ce va începe pe 26 august pe teren propriu împotriva formației Brăilene, Sportul Chiscani. Cele două formații s-au întâlnit și în sezonul trecut atunci când ambele făceau parte din Seria I.

     Primul derby pentru râmniceni va avea loc chiar în etapa secundă atunci când aceștia se vor deplasa pe terenul Unirii Slobozia. Partida împotriva celor de la Viitorul 2 se va disputa în runda cu numărul 6, iar cea împotriva constănțenilor de la Farul va avea loc în etapa a 9-a tot în deplasare, în timp ce duelul reprezentantelor buzoiene, cu Metalul Buzău, va avea loc în etapa a 11-a pe sinteticul din Crâng.

Iată programul complet al turului:

ETAPA 1

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
FC VIITORUL 2 (CT) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – ACSM OLTENIŢA (CL)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) stă
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – SC FCSB 2 (B)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)

ETAPA 2

AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
SC FCSB 2 (B) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – FC VIITORUL 2 (CT)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)

ETAPA 3

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
FC VIITORUL 2 (CT) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – ACSM OLTENIŢA (CL)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) stă
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – SC FCSB 2 (B)

ETAPA 4

AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – SC FCSB 2 (B)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – FC VIITORUL 2 (CT)

ETAPA 5

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
FC VIITORUL 2 (CT) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – ACSM OLTENIŢA (CL)
SC FCSB 2 (B) stă

ETAPA 6

FC VIITORUL 2 (CT) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – SC FCSB 2 (B)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)

ETAPA 7
AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – FC VIITORUL 2 (CT)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
SC FCSB 2 (B) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
ACSM OLTENIŢA (CL) stă

ETAPA 8

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – ACSM OLTENIŢA (CL)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) stă
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – SC FCSB 2 (B)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL)
FC VIITORUL 2 (CT) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)

ETAPA 9

ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – FC VIITORUL 2 (CT)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)
SC FCSB 2 (B) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)

ETAPA 10

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – ACS FC DELTA DOBROGEA
TULCEA (TL)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – ACSM OLTENIŢA (CL)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) stă
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – SC FCSB 2 (B)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
FC VIITORUL 2 (CT) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)

ETAPA 11

AFC METALUL BUZĂU (BZ) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – FC VIITORUL 2 (CT)
SC FCSB 2 (B) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)

ETAPA 12

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – ACSM OLTENIŢA (CL)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) stă
FC VIITORUL 2 (CT) – SC FCSB 2 (B)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL)

ETAPA 13

SC FCSB 2 (B) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B)
FC VIITORUL 2 (CT) stă
ACSM OLTENIŢA (CL) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)

ETAPA 14

AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ) stă
CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT) – SC FC VOLUNTARI 2 (IF)
AS FC AGRICOLA BORCEA (CL) – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL)
ACS VICTORIA TRAIAN (BR) – ACS SPORTUL CHISCANI (BR)
FC VIITORUL 2 (CT) – ACSM OLTENIŢA (CL)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) – SC FCSB 2 (B)
ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT) – ACS ÎNAINTE MODELU (CL)
ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL) – AFC METALUL BUZĂU (BZ)

ETAPA 15

ACSM OLTENIŢA (CL) – AS OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT 2010 CS (BZ)
AFC METALUL BUZĂU (BZ) – CSA AXIOPOLIS CERNAVODĂ (CT)
ACS ÎNAINTE MODELU (CL) – ACS FC DELTA DOBROGEA TULCEA (TL)
SC FCSB 2 (B) – ASSCS FARUL CONSTANŢA (CT)
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC (B) stă
ACS SPORTUL CHISCANI (BR) – FC VIITORUL 2 (CT)
AFC UNIREA 04 SLOBOZIA (IL) – ACS VICTORIA TRAIAN (BR)
SC FC VOLUNTARI 2 (IF) – AS FC AGRICOLA BORCEA (CL)

 

Iulian Grigoraș

Olimpia Rm. Sărat a fost repartizată în Seria a II-a

     Federaţia Română de Fotbal a stabilit în cursul acestei zile seriile Ligii a III-a la fotbal pentru stagiunea 2017-2018.

     După ce, în ultimele 2 sezoane, râmnicenii de la Olimpia Rm. Sărat au făcut parte din Seria I, în sezonul ce va debuta pe data de 26 august aceștia vor evolua în Seria a II-a alături de echipe ca Farul Constanța, FCSB 2, Viitorul 2 sau Unirea Slobozia. Și în sezonul acesta, râmnicenii vor face parte dintr-o serie cu număr impar de echipe, și anume 15. Așadar fiecare echipă urmând să stea câte o etapă.

     Țintarul celui de-al treilea eșalon fotbalistic se va stabili miercuri, 16 august, începând cu orele 13:00.

 

IATĂ COMPONENȚA SERIILOR:

SERIA I
CSM Bucovina Rădăuţi (SV)
ACS Sănătatea Dărăbani (BT)
CSM Roman (NT)
CSM Paşcani (IS)
AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (HR)
CS Aerostar Bacău (BC)
ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)
AFC Hărman (BV)
ACS Viitorul Ghimbav (BV)
ACS KSE Târgu Secuiesc (CV)
CSM Focşani 2007 (VN)
CS Avântul Valea Mărului (GL)
CS Sporting Lieşti (GL)
AFC Metalosport Galaţi (GL)
ACS Suporter Club Oțelul Galaţi (GL)

SERIA A II-A
AS Olimpia Râmnicu Sărat 2010 CS (BZ)
AFC Metalul Buzău (BZ)
ACS Sportul Chiscani (BR)
ACS Victoria Traian (BR)
ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)
SC FCSB 2 (B)
AFC Progresul 1944 Spartac (B)
SC FC Voluntari 2 (IF)
AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
ACS Înainte Modelu (CL)
ACSM Olteniţa (CL)
AS FC Agricola Borcea (CL)
FC Viitorul 2 (CT)
CSA Axiopolis Cernavodă (CT)
ASSCS Farul Constanţa (CT)

SERIA A III-A
CS Atletic Bradu (AG)
CS Mioveni 2 (AG)
AS FC Aninoasa (DB)
CSM Flacăra Moreni (DB)
ACS Urban Titu (DB)
AFC Astra 2 (PH)
ACS Petrolul 52 (PH)
SC Popeşti-Leordeni (IF)
ACS Viitorul Domneşti (IF)
CS Concordia Chiajna 2 (IF)
CS Tunari (IF)
AS FC Milcov (OT)
AFCM Alexandria (TR)
CS Sporting Roşiori 2008 (TR)
AFC Voinţa Saelele (TR)

SERIA A IV-A
CS Gloria Lunca Teuz Cermei (AR)
CS Naţional Sebiş (AR)
CS Şoimii Lipova (AR)
CSM Lugoj (TM)
CS Millenium Giarmata (TM)
CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
ACS Ghiroda (TM)
Centrul Naţional de Pregătire Timişoara (TM)
CNS Cetate Deva (HD)
FC Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CSM Şcolar Reşiţa (CS)
CS Internaţional Băleşti (GJ)
ACS Şirineasa (VL)
CS U Craiova 2 (DJ)
ACSO Filiaşi (DJ)

SERIA A V-A
AFC Unirea Tăşnad (SM)
ACS Fotbal Comuna Recea (MM)
CS FC Zalău (SJ)
CS Unirea Jucu (CJ)
CS Sănătatea Servicii Publice Cluj (CJ)
FC Unirea Dej (CJ)
AS FC Universitatea Cluj (CJ)
CFR 1907 Cluj SA 2 (CJ)
CSM Avântul Reghin (MS)
CS Iernut (MS)
ACS Industria Galda (AB)
CF Metalurgistul 1939 Cugir (AB)
ACS Performanţa Ighiu (AB)
CS Gaz Metan Mediaş 2 (SB)
FC Avrig (SB)
AFC Hermannstadt 2 (SB)

Sportul Ciorăști 0-5 Olimpia Rm. Sărat într-o partidă de verificare

     Sâmbătă seară, Olimpia Rm. Sărat a fost invitată de către oficialii formației de Liga a IV-a Vrancea, Sportul Ciorăști, să dispute o partidă de verificare cu ocazia Zilelor Comunei Ciorăști.

     Disputată pe micuța și cocheta arenă din comuna vrânceană, partida a fost una atractivă și a smuls în mai multe rânduri aplauzele iubitorilor sportului cu balonul rotund prezenți în tribună.

     Elevii lui Marius Tîrîlă și ai lui Sorin Bodoc s-au impus la finalul celor 90 de minute cu scorul de 5-0 datorită reușitelor lui Tudoran Alexandru (13), Bălan Bogdan (22), Costache Mirel (65-pen.), Bobe Gabriel (70) și a lui Crețu Ștefan (76).

     Săptămâna următoare, fotbaliștii râmniceni vor intra în linie dreaptă cu pregătirile noului sezon ce va debuta pe 23 august cu turul 2 al Cupei României, în timp ce campionatul Ligii a III-a va începe câteva zile mai târziu, pe 26 august. Așadar, săptămâna următoare, mai precis marți, Roman și compania vor disputa un nou test amical în compania echipei proaspăt promovate în eșalonul al treilea, CSM Focșani, un al doilea test în această vară între cele două echipe. Iar la sfârșitul săptămânii, vineri 18 august, chiar de zilele râmnicului, Olimpia va primi vizita unei dintre cele mai iubite și titrate echipe din fotbalul românesc, Petrolul din Ploiești, pentru ca imediat după acest amical râmnicenii sunt invitați să urmărească un meci de old-boys în care-i vor putea urmări din nou la lucru pe fostele glorii ale Olimpiei Râmnicu Sărat în cadrul ediției a doua a Memorialului „Constantin Negoiaș”.

 

INTRĂ AICI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO A MECIULUI

 

Iulian Grigoraș

 

CSM Focșani – Olimpia Rm. Sărat mâine de la 10:00 într-o nouă partidă amicală

      Aflați în plină pregătire pentru noul sezon fotbalistic al Ligii a III-a ce va debuta pe 26 august, fotbaliștii Olimpiei Rm. Sărat vor întâlni mâine dimineață la Focșani, cu începere de la orele 10:00, într-n test devenit deja obișnuit pentru ambele formații, echipa proaspăt promovată în eșalonul al treilea, CSM Focșani.

     Această partidă de verificare va fi a treia pentru râmniceni în această vară după testele cu AFC Bănești și CS Păulești.

 

Iulian Grigoraș

Olimpia, cantonament încheiat cu un amical cu CS Păulești

     După o săptămână de cantonament în care jucătorii Olimpiei Rm. Sărat nu au văzut mingea, „prietenii” acestora fiind programul strict, munca, oboseala foarte multă, toate acestea pentru pregătirea necesară dinaintea noului sezon, au revenit astăzi la Rm. Sărat după ce au făcut o escală la Păulești unde au întâlnit formația locală CS Păulești participantă în Liga A Prahova. Gazdele s-au impus în urma un meci frumos și disputat cu 3-0 datorită reușitelor lui Andrei Ciobanu, Cristian Arnăutu și Marian Țugui.

„Atât eu cât și Sorin ne declarăm foarte mulțumiți de modul în care au răspuns băieții în această perioadă centralizată, aceștia demonstrându-ne faptul că ne putem baza pe ambiția și dorința lor de a performa. Pentru noi nu primează rezultatele din amicale ci mai degrabă depistarea slăbiciunilor și, automat, remedierea acestor slăbiciuni iar până la meciul cu Petrolul din 18 august de pe teren propriu să arătăm așa cum ne dorim. La momentul acesta ne interesează doar refacerea fizică după acest cantonament, omogenizarea și acomodarea cât mai rapidă a noilor jucători veniți dar și implementarea noului sistem de joc.” – Marius Tîrîlă, antrenor Olimpia

     Următoarea partidă amicală a râmnicenilor va avea loc sâmbătă, 5 august, pe terenul formației proaspăt promovată în Liga a III-a, CSM Focșani.

 

Iulian Grigoraș

Olimpia se deplasează duminică la Păulești pentru al doilea test al verii

     În așteptarea repartizării pe serii dar și a țintarului noului sezon al Ligii a III-a care, cel mai probabil, se va face pe 4 august cu prilejul Adunării Generale a cluburilor din cel de-al treilea eșalon fotbalistic românesc, jucătorii Olimpiei Rm. Sărat vor disputa mâine o nouă partidă de verificare, a doua din această vară după amicalul cu AFC Bănești disputat la sfârșitul săptămânii trecute.

     De această dată, adversarul râmnicenilor va fi tot o formație ce evoluează în Liga A Prahova, CS Păulești, una din cele mai puternice formații al acestui campionat. Partida amicală dintre cele două echipe, una devenită de tradiție de acum, se va disputa duminică dimineață pe terenul prahovenilor.

 

Iulian Grigoraș

AFC Bănești – Olimpia Rm. Sărat, primul amical al verii pentru râmniceni

     După ce și-au reluat antrenamentele la începutul acestei săptămâni, jucătorii Olimpiei Rm. Sărat se vor deplasa mâine (n.r. sâmbătă) în județul Prahova pentru a disputa o primă partidă de verificare. Adversar le va fi formația pregătită de fostul jucător al Olimpiei, Marius Vișan, AFC Bănești-Urleta, echipă ce a ocupat în sezonul trecut ultima treaptă a podiumului Ligii A Prahova (liga a IV-a).

     După acest meci, râmnicenii se vor deplasa în perioada 24-30 iulie într-un cantonament la Piatra Arsă, la sfârșitul căruia vor avea parte de încă un meci amical tot în Prahova cu formația CS Păulești.

 

Iulian Grigoraș

Jucătorii Olimpiei și-au reluat antrenamentele luni seară

     Jucătorii echipei Olimpia Râmnicu Sărat  s-au întâlnit luni, de la orele 18:00, pe stadionul Olimpia pentru prima oară după ce au intrat în pauza competiţională după încheierea sezonului 2016-2017 al Ligii a III-a.

     Faţă de lotul cu care echipa râmniceană a încheiat sezonul 2016-2017, la prima şedinţă de pregătire, sub comanda lui Marius Tîrîlă și a lui Sorin Bodoc s-au prezentat alți 3 juniori din pepiniera proprie, Costache Mirel, Chivu Alin și Roșca Cosmin, toți făcând parte în sezonul anterior din cadrul grupei 2000, grupă ce a participat în Campionatul Național Under 19. Alături de aceștia, tot la capitolul întăriri, îl putem adăuga și pe mijlocașul de 23 de ani Gabriel Bogdan Bobe, un jucător cu experiență care are în picioare multe partide la nivelul ligii secunde cu Gloria Buzău dar și cu Olimpia Rm. Sărat. Tot la acest capitol intră și Dănuț Oprea revenit după împrumutul de la divizionara secundă Dacia Unirea Brăila.

     Jucătorii Olimpiei se vor pregăti în această săptămână la Râmnic, la baza proprie, pentru ca sâmbătă, 22 iulie, să se deplaseze în Prahova, la Bănești, pentru a întâlni în prima partidă de verificare din această vară formația antrenată de Marius Vișan, AFC Bănești, surpriza plăcută a sezonului trecut a Ligii A Prahova.

     Luni, 24 iulie, râmnicenii vor urca la Piatra Arsă pentru un cantonament centralizat pentru a se pregăti cât mai bine pentru noul sezon ce va debuta pe 26 august.

 

Foto de la primul antrenament AICI

 

Iulian Grigoraș

Olimpia sună adunarea!

     O lumă și jumătate, atât au avut pauză fotbaliștii râmniceni după încheierea sezonului competițional 2016-2017.

     Luni, 17 iulie, galben-albaștrii vor reveni la antrenamente în vederea pregătirii noului sezon, unul care se anunță foarte atractiv și echilibrat în ceea ce privește toate seriile celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc dacă stăm și analizăm întăririle pe care le-au făcut foarte multe echipe dar și dacă ținem cont de revenirea în fotbalul profesionist al unor echipe de tradiție care au reușit promovarea în Liga a III-a în această vară, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Farul Constanța, echipe care au ca și obiectiv încă o promovare la anul.

     Revenind la galben-albaștri, aceștia au programat primul antrenament, așa cum am spus, luni cu începere de la orele 18:00. După o săptămână de antrenamente la Râmnic, elevii lui Marius Tîrîlă și Sorin Bodoc vor urca la înălțime pentru o săptămână într-un cantonament centralizat la Piatra Arsă.

 

Iulian Grigoraș